Clinica stomatologică unde a murit copila de 2 ani susține că avea toate avizele și autorizațiile necesare de funcționare
Clinica stomatologică unde a murit copila de 2 ani, după ce a fost sedată, transmite că avea toate avizele și autorizațiile necesare de funcționare de la instituțiile statului.
„Activitățile de sedare profundă, desfășurate de clinică în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unități care a funcționat în baza autorizațiilor și avizelor necesare, eliberate de instituțiile competente. De asemenea, în procesul de extindere a activității, clinica a investit în noi spații medicale și echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare și autorizare pentru aceste spații sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute. Aceste demersuri au fost cunoscute și monitorizate de instituțiile abilitate, în conformitate cu legislația aplicabilă”, transmite clinica Crystal Dental Clinic.
Clinica mai arată că este „alături de familie în această perioadă extrem de dificilă”, motiv pentru care „evităm orice declarație care ar putea accentua durerea sau influența ancheta în curs”.
Dosarul penal deschis după decesul fetiței de 2 ani, la o clinică stomatologică din Capitală a fost preluat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București, după ce a fost înregistrat inițial la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3. Se fac cercetări pentru ucidere din culpă.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a spus că joi seara, de îndată ce a aflat, a trimis Inspecția Sanitară de Stat din minister sǎ verifice. Din primele verificări, constatările „sunt cutremurătoare”: „din nou respectarea legislației este pentru unii opționalǎ, spații improvizate, protocoale ignorate. Exact aceleași probleme pe care le găsim, repetat, de luni întregi. Exact aceleași nereguli care, în final, ucid. Prea mulți ani, aceste clinici au făcut ce au vrut, fără control, fără reguli, fără responsabilitate. Până acum, am închis multe cabinete private și am sancționat peste 30. Dar astăzi spun limpede: dacă știți că funcționați ilegal, puneți cheia în ușă acum! Nu mai merge cu improvizații! Nu mai merge cu „lasă că nu se întâmplă nimic”! Deja s-a întâmplat. Și este ireversibil. Nu fac rabat, indiferent cine mă sună”.
Amintim faptul că, o fetiță de doi ani a murit joi seară la o clinică stomatologică privată din Sectorul 3. Copilul a intrat în stop cardio-respirator după o anestezie generală, iar manevrele de resuscitare nu au reușit însă să-i salveze viața.
Autorul recomandă:
Tragedie la un cabinet stomatologic din Capitală. Un copil de doi ani a murit în timpul intervenției