Clubul din Superligă cu unii dintre cei mai fanatici suporteri, scos la vânzare chiar înainte de startul campionatului. Câți bani vor acționarii
Unul dintre cluburile de tradiție din Superligă, care se mândrește că are printre cei mai fanatici suporteri, a fost scos la vânzare chiar înainte de startul campionatului. Acționarii vor să se retragă din fotbal și așteaptă oferte de preluare a echipei, scrie PROSPORT.
Suma nu este una uriașă, dar palmaresul și ambițiile fanilor obligă la investiții serioase, pentru obținerea performanței.
Discuții cu investitori din Turcia
Gruparea în cauză este Petrolul, iar oficialii ploieșteni discută posibilitatea cedarea clubului. Dacă oferta este convenabilă, tranzacția s-ar putea parafa chiar înainte de reluarea campionatului.
Cristian Fogarassy a vorbit în exclusivitate pentru Prosport despre planurile de viitor. El afirmă că șefii clubului Petrolul sunt deschiși la discuții, numai investitorii să apară cu o ofertă.
Petrolul ar putea să aibă un nou finanțator în curând, iar „ultrașii” din Ploiești abia așteaptă să vadă că formația favorită își propune an de an să ajungă în topul Ligii 1.
Discuțiile sunt destul de serioase, dar nimic nu este bătut în cuie, spune Fogarassy, care recunoaște că mai mulți oameni de afaceri s-au arătat interesați de Petrolul. Inclusiv câțiva „bașkani” turci ar fi pus întrebări despre echipa antrenată până nu de mult de Mehmet Topal, glorie a fotbalului de pe malurile Bosforului.
„Noi suntem deschiși și am fost întotdeauna la orice fel de colaborare sau chiar preluare a clubului de către cineva care este potent financiar. Suntem în discuții cu mai multe persoane, dar momentan nu avem discuții avansate cu cineva. Marea majoritate au fost discuții cu oameni de afaceri din străinătate.
Într-adevăr, discuții sunt și de aici, din zonă, (n.r. – Turcia), dar nimic concret, momentan”, a spus Cristian Fogarassy într-un interviu acordat pentru ProSport, în Antalya, acolo unde Petrolul desfășoară cantonamentul de iarnă.
Înainte de reluarea sezonului, petrolul ocupă locul 13 în Superliga
Cât costă Petrolul Ploiești
Cine va dori să cumpere Petrolul trebuie să știe și cât costă clubul. În primă fază, sunt de achitat patru milioane de euro, suma investită în club până acum de acționari. Ulterior, va trebui asigurată continuitatea grupării pentru următorii ani.
„E vorba doar despre recuperarea banilor pe care noi i-am împrumutat clubului. E o sumă undeva la patru milioane de euro. Și să preia și activele, dar și pasivele clubului. Contractual, trebuie să-și asume o responsabilitate pentru următoarele sezoane, pentru ca Petrolul să rămână în viață.
Nu e strict vorba despre banii noștri, ci despre continuitatea clubului”, a dezvăluit Fogarassy.
La reluarea sezonului, Petrolul va juca la Ploiești cu Universitatea Craiova, liderul la zi din Liga 1.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Petrolul, în faliment? Un oficial al prahovenilor îl contrazice pe Gino Iorgulescu
A PLECAT de la echipa din Superliga. „Este o despărțire dureroasă”