Probleme după accidentul feroviar din Vrancea. Specialiștii au intervenit pentru reluarea traficului

Publicat: 02 12. 2022, 13:27
Actualizat: 02 12. 2022, 19:09

Problemele provocate de accidentul feroviar de joi din Vrancea, unde două trenuri de marfă încărcate cu cereale s-au ciocnit, au continuat și vineri.

Update:

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a informat, în legătură cu accidentul feroviar din Vrancea, că a fost reluat traficul feroviar de călători, pe intervalul de stații Gugești – Sihlea, pe firul I.

Începând cu ora 17.50 a fost reluat traficul feroviar de călători, pe intervalul de stații Gugești – Sihlea, pe firul I, a transmis Oana Brânzat, purtător de cuvânt al CFR SA.

Știre inițială:

Tehnicienii feroviari au intervenit și vineri pentru a repara infrastructura deteriorată în urma accidentului, iar traficul feroviar a fost afectat în continuare.

„Se intervine în continuare în zonă, atât pe firul I, unde se fac reparații la suprastructură si la liniande contact, dar și pe firul II, unde se acționează cu utilaje de mare tonaj, pentru repunerea pe șină a locomotivei și a vagoanelor”, au informat oficialii.

Două trenuri încărcate cu cereale s-au ciocnit în Vrancea

Un accident feroviar s-a produs joi dimineață în județul Vrancea. Două trenuri încărcate cu cereale s-au ciocnit pe calea ferată.

Accidentul s-a produs la ora 9,55 pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galați, între stațiile Gugești și Sihlea (între Mărășești și Râmnicu Sărat), pe firul II. ISU Vrancea a fost sesizat prin apel la 112 că în zona Dumbrăveni a avut loc o coliziune între două trenuri de marfă. Cele două trenuri transportau cereale.

Coliziunea a avut loc în zona km.181 pe magistrala CF 500, relația Gugești-Sihlea. Potrivit primelor informații, au deraiat locomotiva unuia dintre trenuri și patru vagoane. Nu au fost raportate victime. Circulația feroviară a fost oprită pe ambele fire.

Potrivit CFR, ambele trenuri implicate în accident aparțin unor operatori privați. Se pare că locomotiva unuia dintre trenuri s-a defectat, iar mecanicul nu a mai putut controla garnitura, care a patinat și a intrat într-un alt tren privat de marfă, care aștepta la sector.

În urma impactului, locomotiva și primul vagon din compunerea trenului de marfă care a fost lovit au deraiat.

„Pentru asigurarea continuității traficului, toate trenurile de călători, care urmau să tranziteze această zona, vor circula deviat pe ruta Mărășești – Tecuci – Barboși – Făurei – Buzău și retur.

Această măsură va fi menținută până la repunerea pe șină a locomotivei și a vagonului deraiat, inclusiv retragerea garniturii de marfă din zona respectivă.

Menționăm totodată faptul că, rezentanții SRCF GALAȚI vor asigura suportul tehnic necesar operatorilor privați pentru intervenția la fața locului, astfel încât zona afectată să fie eliberată și redeschisă traficului în condiții de siguranță.

CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor și îi asigură că personalul feroviar va luat toate măsurile operative necesare pentru redeschiderea liniei în cel mai scurt timp”, transmite CFR SA.