Copilul rănit de statuia din clădirea Primăriei Capitalei, operat de urgență

Publicat: 24 08. 2022, 17:57
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

Copilul de 6 ani care a fost grav accidentat în sediul Primăriei Capitalei după ce o coloană de pe holul instituției a căzut peste el este programat pentru a fi operat în cursul zilei de miercuri.

Prin intermediul unui comunicat transmis de către reprezentanții Spitalului Grigore Alexandrescu din Capitală, unde copilul este internat la ATI, familia nu este de acord cu furnizarea către presă a unor informații amănunțite referitoare la starea de sănătate a micuțului.

Copilul rănit de o statuie la Primăria Capitalei este acum în stare stabilă, dar tot la ATI.

„Copilul acum este stabil. Este sub supravegherea medicilor de la neurochirurgie și ATI, care urmează să îi facă investigații în cursul orelor următoare și în funcție de rezultatul acestor investigații vor decide atitudinea terapeutică în continuare.

Sumarizând, copilul este mai bine decât ieri, iar lucrurile nu par să ia o turnură nefavorabilă, ceea ce este un lucru bun. Băiatul este stabil și va fi monitorizat în continuare”, au transmis reprezentanții de la „Grigore Alexandrescu”.

Reprezentanții municipalității menționează că în holul unde a avut loc accidentul există două coloane decorative, lucrări de artă plastică monumentală, expuse acolo începând cu anul 2016. Pentru elucidarea împrejurărilor accidentului va fi făcută o anchetă administrativă în cadrul Primăriei Capitalei, în paralel cu ancheta deja demarată de poliție.

Gabriela Firea, acuzații la adresa lui Nicușor Dan

Gabriela Firea, fostul primar general al Capitalei, a afirmat, marți, că Nicușor Dan este responsabil de producerea accidentului. Într-o postare pe Facebook, ministrul Familiei susține că recomandarea ISU este ca cetățenii să utilizeze pentru acces cele două intrări laterale din clădire.

„Ce s-a întâmplat ieri în clădirea Primăriei Capitalei este un accident tragic! Mă rog pentru sănătatea băiețelului lovit de statuie și sper să își revină cât mai repede. Aș fi făcut asta în liniște, fără comentarii, dar e nevoie să fac niște precizări”, a scris Gabriela Firea.

Gabriela Firea a afirmat că „Nicușor Dan se hrănește din declarații populiste” și că nu ține cont de scenariul de securitate la incendiu aprobat de ISU.