Criza apei. Avertismentul lui Bolojan: „Cei care sunt responsabili trebuie să răspundă şi asta se va întâmpla în zilele următoare”
Aflat la Viena, premierul Bolojan a reacționat, joi, în contextul crizei de apă potabilă din județele Prahova și Dâmbovița și a transmis un mesaj fără echivoc. Cei responsabili pentru acest dezastru, cu efecte nefaste și pe plan economic (Detalii AICI), vor plăti.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, joi, la Viena, chestionat despre situaţia crizei apei potabile din judeţele Dâmboviţa şi Prahova, că se lucrează la soluţii.
Locuitorii afectați ar putea avea apă mai devreme de luni
Potrivit primului ministru, se lucrează intensiv pentru ca locuitorii care sunt afectaţi, inclusiv companiile din zonă, să poată beneficia de apă mai repede de luni. Premierul a punctat că cei responsabili trebuie să răspundă şi asta se va întâmpla în zilele următoare.
”În afară de aspectele care ţin de poziţionări politice, atunci când ai o situaţie de urgenţă, cum este cea pe care o avem în judeţul Prahova, în principal, prima obligaţie a tuturor celor responsabili este să rezolve problemele şi înţeleg că se lucrează la soluţii, în aşa fel încât, mai repede de luni, locuitorii care sunt afectaţi, inclusiv companiile care lucrează în zonă, să poată beneficia de apă”, a spus premierul Ilie Bolojan, la Viena, întrebat despre situaţia provocată în judeţele Dâmboviţa şi Prahova.
Grave probleme sistemice care trebuie remediate
În opinia fostului președinte interimar, criza survenită trădează defecțiuni sistemice, care trebuie remediate urgent.
”Având în vedere că aceste lucruri arată şi defecţiuni de sistem, ceea ce trebuie să facem, în astfel de situaţii, este să luăm măsuri pentru ca să nu mai ajungem în astfel de situaţii, iar cei care sunt responsabili de astfel de evenimente trebuie să răspundă pentru aceste lucruri şi asta se va întâmpla în zilele următoare”, a mai precizat şeful Executivului.