Cu cât se vinde un kilogram de roșii oltenești în piață
Vizitatorii din piețe au fost surprinși de prețurile roșiilor oltenești. Prețul unui kilogram i-a lăsat pe români fără cuvinte.
Roșiile oltenești au apărut pe tarabele din piețe, însă, prețul unui kilogram i-a surprins pe cumpărători.
Ce preț are un kilogram de roșii oltenești în piață
Tot mai mulți români așteaptă să guste roșiile zemoase de anul acesta, însă unii rămân sceptici cu privire la prețurile de anul acesta. Cele mai multe dintre tomatele care au apărut pe piață provin din solarii încălzite, iar de aceea au un cost pe măsură, relatează Antena 1.
În spatele prețului mare se află și munca și investițiile fermierilor, care produc roșii cu mult timp înainte de sezonul lor, suportând cheltuielile ridicate cu încălzirea.
Primele roșii românești i-au dezamăgit pe mulți cumpărători din cauza prețurilor ridicate. Potrivit presei locale, unii fermieri din județul Alba le vând chiar și cu 69 de lei kilogramul, în timp ce în alte piețe prețul se situează în jur de 60 de lei. Comparativ, anul trecut primele tomate costau aproximativ 50 de lei pe kilogram, ceea ce evidențiază o creștere considerabilă.
De ce roșiile oltenești costă atât de mult
Fermierii explică faptul că în prețul unui kilogram intră și scumpirile la agentul de încălzire, la carburant, la semințe, dar și la fertilizanți.
Mulți români văd aceste prețuri ca fiind exagerate, în timp ce alții le consideră justificate, pe fondul scumpirilor din ultimul an. De asemenea, au apărut întrebări legate de verificarea producției locale. Legumicultorii sunt însă supuși controalelor anuale realizate de Direcțiile Agricole și de Autoritatea Națională Fitosanitară.
Pe măsură ce temperatura va crește în termometre, se estimează că prețurile vor mai scădea. Specialiștii estimează că până la Paște un kilogram de roșii ar putea să coste aproximativ 30 de lei.
Recomandările autorului: