Cu ce desert simplu își potolește Ramona Bădescu pofta de dulce. ”În 7 minute va fi gata”

Publicat: 03 03. 2026, 12:00

Ramona Bădescu, în vârstă de 57 de ani, a dezvăluit la ce soluție recurge atunci când are poftă de dulce. Vedeta își face un desert cât se poate de simplu.

Pe contul său de Facebook, Ramona Bădescu le-a spus fanilor săi din online la ce preparat recurge atunci când are poftă de ceva dulce. Aceasta nu recurge la deserturi sofisticate, ci la un preparat simplu. Este vorba despre dovleac dulce (n.r. plăcintar cum mai este cunoscut), foarte gustos și sănătos.

”Mi-e poftă de ceva dulce. Știu ce fac? În 7 minute va fi gata. La microunde! Nici măcar șapte minute și dovleacul meu este gata de mâncat imediat.

Sau puteți să puneți peste el puțină miere, puțină scorțișoară, cum doriți.

Să nu uitați că dovleacul este foarte sănătos, se digeră ușor și are multe fibre”, a explicat Ramona Bădescu.

Dovleacul plăcintar este folosit în bucătărie atât pentru prepararea plăcintelor, dar și pentru supă, piure sau smoothie. Are numeroase beneficii pentru organism: susține sănătatea pielii, îmbunătățește digestia, întărește oasele și calmează inflamațiile.