„Dacă scrii ceva de rău, te împușc!” Polițist „mangă” din Vaslui, către un coleg de la Rutieră, după ce a comis un accident

Publicat: 28 12. 2020, 10:32

Un polițist vasluian a provocat, duminică, 27 decembrie, un accident în localitate Crasna, apoi și-ar fi amenințat dur colegii de la Rutieră! IPJ Vaslui confirmă că s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului și ultraj.

Accidentul a avut loc duminică, în jurul orei 14.00, scrie Libertatea.ro.

Polițistul de la volan, șef de post într-o comună din Vaslui, „a încălecat” sensul giratoriu și a produs mai multe daune materiale. Mașina a suferit avarii serioase.

Amenințare cu moartea la adresa colegului

În stare de ebrietate după un scandal cu rudele, agentul s-ar fi certat și cu polițiștii rutieri sosiți la fața locului. Una dintre amenințări ar fi fost directă: „Dacă scrii ceva rău de mine, TE ÎMPUȘC!”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Bogdan Gheorghiță, a declarat că în acest caz a fost deschis dosar penal pentru săvârșirea a trei infracțiuni, vătămare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și ultraj. Dosarul va ajunge la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, având în vedere că persoana respectivă are calitate specială, adică face parte din cadrul Poliției Judiciare.

Polițistul-mangă, cercetat pentru ultraj

„Duminică, la ora 13.46 am fost sesizați, prin apel la 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN24A, în zona sensului giratoriu de la Crasna. Față de situația constatată s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, șoferul suferind o vătămare la un membru superior, și conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Totodată au fost înaintate documentele pentru a se face cercetări și pentru ultraj. În acest caz au fost dispuse și efectuări de verificări interne, având în vedere calitatea lui de polițist, pentru a se vedea dacă au fost abateri de la statutul polițistului”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.