De ce mirosim cărțile înainte să le citim? Explicația științifică din spatele unui gest comun
Ai observat vreodată că, ori de câte ori luăm o carte, primul nostru instinct este să ne apropiem nasul de pagini pentru a simți mirosul hârtiei, fie ea nouă sau veche? Unii oameni consideră acest obicei puțin ciudat când se surprind făcându-l, în timp ce alții o fac deschis, fără să stea pe gânduri. În orice caz, este mult mai comun decât realizăm majoritatea dintre noi și nu este doar un obicei personal ciudat.
Există o știință reală în spatele motivului pentru care parfumul unei cărți se simte atât de plăcut. Perfumierii au încercat chiar să îmbutelieze mirosul unei cărți vechi în lumânări și ape de colonie, ceea ce spune ceva despre cât de universal atrăgător este de fapt acest miros, scrie Times of India.
Ce se află în interiorul cărții pentru a o face atât de familiară la miros
Mirosul unei cărți învechite se reduce la chimie. Pe măsură ce hârtia se descompune în timp, ea eliberează compuși organici volatili (VOC), iar moleculele chimice se evaporă ușor la temperatura camerei și ajung la nasul nostru ca miros.
Conform studiului „Smell of Heritage: A Framework for the Identification, Analysis and Archival of Historic Odours” realizat de Cecilia Bembibre și Matija Strlič, cercetători la University College London, mirosurile sunt asociate cu cât de îndeaproape experimentăm istoria și pot fi chiar tratate ca o formă de patrimoniu cultural.
Cu cât materialele unei hârtii se degradează mai mult, cu atât eliberează mai mulți compuși organici volatili (VOC), iar compozițiile diferite de hârtie se descompun în moduri diferite, producând profiluri de miros diferite în funcție de vârsta cărții, materiale și condițiile de depozitare.
Pentru a înțelege aceste variații de miros, Bembibre și Strlič au dezvoltat Roata Mirosului Cărților Istorice (Historic Book Odour Wheel), o diagramă care clasifică mirosurile de carte pe categorii, asociind fiecare descriere a mirosului cu compușii chimici care pot fi responsabili pentru el. Păstrătorii de cărți folosesc instrumente ca acesta pentru a evalua starea unei cărți doar după miros, uneori fără măcar să deschidă coperta.
Un miros de ciocolată sau similar cu cel de cafea, de exemplu, înseamnă adesea degradarea specifică a compușilor, în timp ce alte mirosuri pot însemna că există mucegai, deteriorare cauzată de umiditate sau o descompunere chimică pe termen lung, oferind bibliotecarilor indicii de diagnostic surprinzător de sigure.
Când semnalează mirosul că ceva este într-adevăr în neregulă
Nu orice miros de carte este însă plăcut. Deteriorarea cauzată de apă, în special, tinde să lase cărțile cu un miros de mucegai sau rânced, un semn că starea hârtiei a fost compromisă. Conform University of Colorado Boulder Libraries, conservatorul de biblioteci universitare Hillary Morgan spune că nu există un singur indiciu pentru mirosurile persistente, dar câteva metode de casă pot ajuta.
Ea recomandă sigilarea cărții într-un recipient mai mic plasat într-o cutie mai mare cu capac, umplută cu un material absorbant, explicând că iubitorii de cărți ar trebui să „plaseze un material care absoarbe mirosurile într-o cutie mare care are capac”.
Morgan avertizează de asemenea că cartea în sine nu ar trebui să atingă niciodată direct materialul absorbant și le cere cititorilor de la bibliotecă să evite încercarea acestei tehnici pe cărți care aparțin colecției proprii a bibliotecii.