Dezvăluirile Gândul despre Google au fost cenzurate de… Google. Materialele nu au fost preluate de Discover și au ajuns la dumneavoastră doar din site, WhatsApp sau Facebook. Publicăm cifrele interne

Publicat: 11 05. 2026, 18:23
Actualizat: 11 05. 2026, 18:28

Deși dezvăluirile despre cenzura Google au stârnit mii de reacții și revoltă în mediul online, gigantul tech nu a inclus în feed-urile sale subiectele prin care publicația denunța cenzura Google. Gândul publică cifrele interne care demonstrează că dezvăluirile noastre sunt în continuare ”ascunse” de publicul larg, iar vizibilitatea site-ului în platformele Google suferă o scădere drastică.

Google continuă să cenzureze articolele prin care Gândul denunță abuzul gigantului tech asupra publicației noastre

Gândul a publicat, pe data de 7 mai, primul articol prin care făcea cunoscut faptul că traficul publicației s-a prăbușit brusc și că de la peste jumătate de milion de vizitatori unici zilnic, site-ul abia mai reușește să sară de 100.000 de unici.

Dezvăluirile noastre despre personajele zilei, răsfățate de ONG-uri, fact-chekeri și rețele de influență digitală, au fost, de-a lungul timpului, complet ignorate de motorul de căutare.

În mare parte, sunt preluate doar articole laudative sau benigne ale unor publicații cunoscute în spațiul public ca fiind prietene cu puterea. Dezvăluirile despre cenzura Google au strânit mii de reacții în spațiul public și au fost dezbătute atât în mediul online, cât și la televiziunile publice, însă, în ciuda interesului pe care subiectul nostru l-a manifestat, Google a continuat să ne cenzureze. Cifrele interne, pe care publicația noastră vi le pune la dispoziție, arată că în continuare gigantul tech alege să nu ne promoveze știrile în motorul de căutare și în Google News.

Google a ignorat complet primul articol, în care denunțam cenzura

Primul articol, în care am dezvăluit că traficul de pe site-ul Gândul a fost prăbușit de către Google atunci când a început criza politică, a fost complet ignorat de platformă de căutare. Așa cum se poate observa în imaginea de mai jos, traficul pe care articolul l-a acumulat a fost produs, în mare parte, datorită utilizatorilor care au intrat pe site sau de pe pagina noastră de Facebook. Google nu a considerat că articolul este suficient de relevant pentru a-l include în feed-ul său.

Sursele de trafic pentru materialul Google face politică în România. Intervine în libertatea de expresie și cenzurează presa liberă. Avantajează narative care laudă puterea, anumite partide și politicieni și blochează presa critică. Este și cazul site-ului Gândul care a fost prăbușit de Google peste noapte

Al doilea articol despre cenzura Google nu a fost ignorat în totalitate. A ajuns la 330 de persoane

De asemenea, pe data de 8 mai, Gândul a publicat un nou material despre cenzura la care este supus site-ul nostru. Observând miile de reacții din mediul online, acolo unde sute de persoane influente în spațiul digital au criticat situația semnalată de noi, am ales să expunem doar o mică parte dintre reacțiile pe care materialul inițial le-a stârnit. De această dată însă, Google ne-a acordat puțină atenție, însă doar 330 de persoane au ajuns la articolul nostru cu ajutorul motoarelor de căutare ale Google.

 

 

Experimentul Gândul. Am scris un articol laudativ la adresa Oanei Gheorghiu

Pentru comparație, vă aducem aminte de experimentul pe care publicația noastră l-a făcut. Atunci când am publicat un articol „de promovare” la adresa Oanei Gheorghiu, vicepremier al Guvernului Bolojan, acum demis, articolul nu a prezentat aproape niciun interes pe site, nu a suscitat reacții ulterioare, așa cum trebuie să facă orice material bun de presă, însă… surpriză, a fost foarte rapid preluat și promovat de Google. Pe site, articolul a adunat 800 de vizualizări. Din Google, 20.000.