Dinel Miruță s-a mai filmat cu o „realizare” la care nu a avut nicio contribuție: Tunelul Urșilor de pe A1. Asta nu l-a împiedicat să-și pună vesta, casca și lavaliera pentru un clip de imagine
Dinel Miruță s-a filmat, miercuri, pe șantierul Tunelului Urșilor de pe Autostrada A1, după ce cele două galerii ale celui mai lung tunel rutier de autostradă din România au fost străpunse. Ministrul interimar al Transporturilor a prezentat momentul drept o dovadă că „se poate și în România”, deși lucrările au fost începute și desfășurate înainte ca acesta să ajungă în funcția de ministru.
Îmbrăcat cu vestă și cască de protecție și purtând lavalieră, Dinel Miruță a filmat un clip în care vorbește despre momentul în care cele două sensuri ale tunelului s-au întâlnit.
„Un alt obstacol extrem de important a fost eliminat astăzi de pe Autostrada A1. Celebrul Tunel al Urșilor a fost astăzi străpuns de la un capăt la celălalt”, spune Miruță în filmare.
Ministrul a vorbit despre importanța lucrării pentru traficul rutier dintre Sibiu și vestul Europei și a susținut că, începând de anul viitor, circulația ar putea fi deschisă pe acest segment. În clip, Dinel Miruță prezintă și date despre lucrările executate la tunel.
„Cinci sute de mii de metri cubi au fost excavați aici, lucrând 800 de oameni, un an și jumătate, în trei schimburi, aproape în permanență”, afirmă ministrul.
Acesta spune că circulația prin tunel ar putea fi posibilă „la jumătatea primăverii viitoare” și că, până în vara anului viitor, „veriga care lipsea din autostradă” ar putea fi completă.
„Este o dovadă că se poate și în România”, a mai spus Miruță.
Ministrul și-a asumat momentul ca pe o realizare a infrastructurii românești
Dinel Miruță a prezentat străpungerea tunelului drept un moment important pentru infrastructura rutieră din România.
„Am bifat astăzi un element care lipsea în palmaresul infrastructurii rutiere din România, cel mai lung tunel existent până acum pe autostrăzile din România”, a declarat acesta.
Miruță a subliniat că lucrările au fost realizate cu firme românești și muncitori români.
„Astăzi a văzut cu adevărat luminița de la capătul celălalt. Cele două sensuri s-au întâlnit și peretele despărțitor a fost străpuns, cu firme românești, cu foarte mulți români, cu experiența acumulată. România demonstrează că poate”, a spus ministrul.
„România are nevoie de o dezvoltare accelerată, iar dezvoltarea asta economică nu se întâmplă doar ca și cum politicienii ar țipa la ea, ci se întâmplă atunci când dezvoltăm infrastructura care generează dezvoltare economică”, a transmis ministrul.
Ministrul Miruță se laudă des cu ”realizările” sale
Nu este prima dată când Miruță se laudă cu realizări pentru care nu are merite. În urmă cu câteva săptămâni, acesta s-a filmat cu lavaliera pe Autostrada Moldovei A7 și a prezentat drept o realizare faptul că circulația a fost deschisă pe tronsonul de 47 de kilometri dintre Adjud și Bacău.
Miruță s-a lăudat și cu Spitalul Militar din Craiova, cu doi centrimetri în plus la Cernavodă, cu faptul că a pus pe picioare Uzina de la Sadu, cu noul avion TAROM, și s-a făcut inclusiv o campanie de imagine la inundațiile din Capitală.