Dragoș Pîslaru salută decizia CCR privind pensiile magistraților: „S-a făcut dreptate”

Publicat: 18 02. 2026, 14:32

Dragoș Pîslaru a reacționat public după ce Curtea Constituțională a României a stabilit că legea care modifică pensiile speciale ale magistraților este constituțională. Parlamentarul susține că decizia marchează un moment istoric pentru reforma sistemului de pensii și pentru angajamentele asumate de România în relația cu instituțiile europene.

Pîslaru: „Guvernul a reușit, pentru prima dată în istorie, tăierea pensiilor speciale”

În mesajul publicat, deputatul a transmis că verdictul CCR reprezintă un pas major în direcția echității sociale și a subliniat rolul Executivului condus de Ilie Bolojan.

S-a făcut dreptate: CCR a declarat constituțională tăierea pensiilor speciale ale magistraților. Guvernul condus de Ilie Bolojan a reușit, pentru prima dată în istorie, tăierea pensiilor speciale”, a scris Pîslaru.

Deputatul a explicat că noile prevederi introduc modificări importante în sistemul de pensionare al magistraților. Potrivit acestuia, „vârsta de pensionare crește treptat până la 65 de ani, pe o perioadă de tranziție de 15 ani”, iar „pensia va fi, în principiu, 55% din media indemnizațiilor brute din ultimele 60 de luni, dar nu mai mult de 70% din ultima indemnizație netă”.

În același mesaj, Pîslaru a precizat că „pensionare anticipată este posibilă doar cu minimum 35 de ani vechime și cu o penalizare de 2% pe an până la împlinirea vârstei standard de 65 de ani”.

Decizia Curții vine după ce sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost respinsă cu șase voturi din nouă.

Deputatul a susținut că adoptarea legii reprezintă „o schimbare majoră într-unul dintre cele mai sensibile capitole de reformă” și a anunțat discuții cu oficialii Comisia Europeană pentru validarea reformei în cadrul PNRR.


AUTORUL RECOMANDĂ