Ella Haimi, soția românului ținut OSTATIC de Hamas, mesaj disperat după ce a ajuns în România: „Nu mai știu despre el dacă este viu sau nu”

Publicat: 31 10. 2023, 09:21
Actualizat: 31 10. 2023, 09:44
Ella Haimi / Sursa foto: Antena 3

Soția lui Tal Haimi, bărbatului cu dublă cetățenie română și israeliană, răpit de teroriștii din Hamas, a ajuns duminică seară în România. Ella Haimi s-a întâlnit cu înalți oficiali ai statului, între care ambasadorul Israelului la București, șeful Senatului, Nicolae Ciucă, dar și cu ministrul de Externe, Luminița Odobescu.

Tal Haimi a fost răpit de teroriștii Hamas, chiar din kibuţul pe care bunicul său din Buzău l-a construit după al Doilea Război Mondial.

Ella Haimi: „Nu mai avem timp”

Soția lui a venit la București și a povestit, într-o emisiune televizate, despre scopul vizitei sale, dar și prin ce trece zi de zi, de când a fost despărțită de soțul ei.

„Principalul motiv este că am nevoie de ajutor. Fac tot ce pot ca să îl ajut să îl eliberez pentru că nu mai avem timp. După o săptămână de la momentul capturării am înțeles că are cetățenie română și am înțeles că cel mai bun lucru pentru a-l salva este să vin aici.

Cred că întreaga lume ar trebui să ne ajute, dar mai ales România pentru că el este cetățean român. Acum nu mai știu despre el dacă este viu sau nu”, a spus Ella Haimi, la Antena 3.

Soția românului răpit de Hamas a mărturisit că în fiecare seară copiii întreabă de tatăl lor.

„Copiii spun că le este dor de el și întreabă în fiecare seară de el. Inima mea este frântă. Îi trimit mesaje pe Whats App în fiecare zi, despre copii, despre problemele mele casnice, despre ce s-a mai întâmplat în cursul zilei. Va ști câtă iubire am pentru el eu și copiii”, a mărturisit soția românului răpit.

Urmărește cele mai noi informații legate de războiul din Israel LIVE pe Gândul.ro.

Vă recomandăm să citiți și:

EXCLUSIV VIDEO| Cum arată camera-adăpost, SCUT pentru israelieni împotriva teroriștilor. „Constructorii, obligați să facă o astfel de încăpere”

Netanyahu: Armata israeliană avansează etapizat în Fâșia Gaza / SUA continuă eforturile diplomatice pentru eliberarea ostaticilor