EXCLUSIV VIDEO| Cum arată camera-adăpost, SCUT pentru israelieni împotriva teroriștilor. „Constructorii, obligați să facă o astfel de încăpere”

Publicat: 31/10/2023, 09:00
Actualizat: 31/10/2023, 09:55

Michael Koren, cetățean israelian de origine română, s-a născut în România, acolo unde a și trăit primii 35 de ani. În perioada comunistă a plecat din țară, locuind de ani buni în Israel. De când a ieșit la pensie este ghid autorizat – a absolvit cursul de ghizi al Societății Geografice de Turism din Tel Aviv – pentru turiștii israelieni în România, dar și pentru pelerinii români în Israel. Acesta a povestit, într-un interviu pentru Gândul, despre momentul 7 octombrie comis de Hamas, despre care mărturisește că a fost un adevărat genocid împotriva poporului israelian.

Cu greu vorbește despre scenele macabre lăsate în urmă de teroriștii care au ucis, maltratat și ars tot ce le-a ieșit în cale, de la bebeluși până la vârstnici.

Michael Koren iubește turismul, dar mai ales să fie ghid pentru români, respectiv pentru israelieni. Mărturisește cu mândrie că numărul turiștilor israelieni în România este al doilea după numărul turiștilor germani.

Povestește că avea foarte mult de lucru, trasee în România, tururi în București, dar și spre Valea Prahovei.

În plus, avea planificate două grupuri de pelerini chiar în lunile octombrie, respectiv noiembrie. Atacul Hamas din 7 octombrie a schimbat însă, iremediabil, viețile tuturor.

Michael Koren, cetățean israelian de origine română, ghid pentru români și israelieni

„Adăpostul, o cameră de 12 metri pătrați, obișnuită care se poate folosi ca un dormitor sau o cameră de lucru”

Michael Koren ne-a explicat ce este și cum arată camera-adăpost, un adevărat scut pentru israelieni împotriva rachetelor teroriștilor, mai ales în această ultimă perioadă în care oamenii trăiesc sub imperiul fricii și al nesiguranței.

De fiecare dată când sună sirenele, israelienii găsesc refugiu în această încăpere pe care, după Războiul din Golf din 1991, constructorii au fost obligați să o proiecteze la fiecare locuință, tocmai pentru a preveni eventualele tragedii.

„Am învățat la liceul I. L. Caragiale din București. Am trăit 35 de ani în București și în 1985 am plecat din România în perioada comunistă. Profesia mea este de inginer electrotehnic, lucrasem și în România 14 ani în acest domeniu. După ce am ieșit la pensie, m-am apucat de zona de turism care-mi place foarte mult.

Locuiesc la 25 de km nord-est de Tel Aviv. Și la noi sună, din când în când, alarma. Este adevărat că am un adăpost – pentru casele care au fost construite după Războiul din Golf din 1991, constructorii au fost obligați să facă o astfel de cameră-adăpost, una cu pereți foarte groși de beton, cu o placă de metal care se închide peste fereastră pentru ca explozia, dacă Doamne ferește, este foarte aproape de casă să nu intre în camera aceasta de adăpost.

Mai exact, intrarea se face printr-o ușă de metal, rezistentă în cazul unei explozii în apartament. Să zicem că, dacă o rachetă cade peste apartament, aceasta ușă de metal ne apară ca schijele să nu intre în interiorul acestui adăpost. Adăpostul este o cameră de 12 metri pătrați, o cameră obișnuită care se poate folosi ca un dormitor sau o cameră de lucru.

Are o fereastră de aerisire a adăpostului, dar care are o placă de metal de oțel de 1 cm grosime, care ne apără dacă cumva explozia este în afara apartamentului și schijele ar intra înăuntru și ar sparge cu mare ușurință geamul. Totodată, pereții acestui adăpost sunt dintr-un beton special cu o grosime de 20 de cm, ca în cazul unei explozii, dacă racheta cade în interiorul apartamentului, să ne protejeze împotriva schijelor”, a explicat interlocutorul Gândul.

„Genocidul din 7 octombrie a fost ceva groaznic”

Interlocutorul Gândul spune, fără nicio ezitare că armata israeliană, a intrat în Fâșia Gaza ca să curețe zona de acești teroriști sălbatici care au ucis 1400 de oameni nevinovați, au luat ostatisti peste 200 de oameni, printre care copii de 9 luni până la oameni în vârstă de 85 de ani.

„Au dat foc la tot ce au putut. Au omorât în acele kibuțuri care sunt împrejurul Fâșiei Gaza și au facut praf totul. Au omorât copii mici în leagăne și le-au dat foc, doamnă! Cei care au venit ulterior, au văzut un morman de cenușă în forma acelui copil. Au tăiat capetele copiilor, au tăiat capetele la oamenii care erau deja morți.

Vă dați seama ce oroare? Cum îi putem numi oameni? Eu mă îndoiesc. Armata israeliană încearcă să curețe terenul. Ce înseamnă asta? – Că sub acest oraș Gaza, care are două milioane de oameni, există o rețea vastă de tuneluri, de camere de construit rachete, de birouri ale acestor conducători de teroriști.”

„Această intenție de pace, Iranul a torpilat-o și a provocat acest conflict, acest genocid ca să strice totul”

Michael Koren mărturisește că populația rămasă în kibuțurile Fâșiei Gaza – și care înainte de măcel se ocupa cu agricultura și cu creșterea vacilor – a fost evacuată, oamenii fiind cazați pe la hoteluri sau cămine, mai departe de zonele periculoase, care le-ar putea pune, din nou, viața în pericol.

Interlocutorul Gândul susține că, în opinia sa, Iranul este „capul răutăților” în tot acest conflict, motivul fiind acela că Israelul era pe punctul de a face pace cu Arabia Saudită și de a deschide relații diplomatice.

„Au fost, de asemenea, evacuați cei din partea de nord a Israelului, până la o distanță de circa 5-7 km de graniță, pentru că acolo s-a deschis oarecum un alt front. Mă refer la frontul cu alți teroriști și anume Hezbollah, susținuți de Iran. Toate așezările au fost evacuate, iar oamenii au fost trimiși la hoteluri, cămine.

Iranul este, de fapt, capul răutăților, care nu a vrut decât un singur lucru și este dovedită treaba asta. Israelul era pe punctul de a face pace cu Arabia Saudită și a deschide relații diplomatice. Acești iranieni se opun la orice normalizare și pace între evrei și arabi sau musulmani, în general. Deci, această intenție de pace – sub patronajul SUA – care era foarte aproape să se semneze, ei au torpilat-o și au provocat acest conflict, acest genocid ca să strice totul.”

„Numărul turiștilor israelieni în România era al doilea după numărul turiștilor germani”

Michael Koren recunoaște că războiul din Israel are – dincolo de pierderile de vieți omenești – și repercusiuni asupra economiei, asupra comețului și implicit asupra vieții oamenilor și nivelului de trai.

„Vă dați seama ce implicații sunt și în ceea ce privește situația economică. Comerțul este și el afectat. Singurele magazine de care oamenii au nevoie sunt cele alimentare, în rest magazinele sunt goale. Eu ar fi trebuit să am două grupuri de pelerini, unul pe 12 octombrie și anul pe 21 noiembrie. Vă dați seama cel de pe 12 octombrie nici nu se mai poate vorbi despre el, iar cel din noiembrie 99% nu se va mai face.

Numărul turiștilor israelieni în România era al doilea după numărul turiștilor germani. Aveam foarte mult de lucru și făceam tururi în București, spre Valea Prahovei. Aveam trasee în România, este o țară foarte frumoasă și foarte turistică”, mărturisește Miki Koren.

Oamenii și-au dat seama că, dacă nu se unesc, această țară nu va mai exista”

Acesta nu ia în calcul altă perspectivă decât aceea ca armata israeliană să iasă învingătoare și gruparea teroristă Hamas să fie eradicată.

Interlocutorul Gândul recunoaște că măcelul Hamas, pe lângă durerea nemăsurabilă pe care a produs-o, a reușit să unească, mai mult ca niciodată, poporul israelian, dezbinat în ultimul an de deciziile politice.

„Consider că armata israeliană trebuie să câștige, pentru că, Doamne ferește să spunem că suntem învinși, atunci ei vor să ajungă la anul 1948, când aici erau 600.000 de evrei, iar acum sunt sunt 7 milioane. Cei șapte milioane ce fac? Se întorc înapoi în România, Rusia, SUA, Franța etc sau sunt măcelăriți de acești teroriști? Această situație a început, pentru că acești dușmani și-au dat seama că poporul evreu, poporul israelian este dezbinat.

De aproape un an de zile Beniamin Netanyahu (n.r. – premierul Israelului) a preluat puterea prin alegeri și primul lucru pe care a vrut să-l facă a fost schimbarea sistemului juridic. Asta a făcut ca poporul să se dezbine în două tabere. Acuma ce s-a întâmplat? – Oamenii și-au dat seama că, dacă nu se unesc, această țară nu va mai exista. Nevoia te învață și te îndrumă și acum toată lumea esste concentrată pentru a învinge.

Nu se poate spune că totul s-a oprit (n.r. – activitatea, viața oamenilor din Israel). Dar, așa cum s-a spus, acest an de război va face ca 2024 să fie un an de regresie economică, deoarece toate resursele se duc înspre această bătălie. Acum se vorbește de unitatea poporului împotriva dușmanului comun, care este Hamas, acești teroriști care au făcut genocidul din 7 octombrie și trebuie învinși și șterși de pe suprafața pământului”, conchide Miki Koren.

Afișe cu persoanele răpite de Hamas au apărut și în București: „Ajută-ne să îi aducem înapoi în viață”

Numeroase afișe cu și despre israelienii răpiți din propriile case de către teroriștii Hamas au apărut pe stâlpi, panouri și alte elemente de mobilier urban în București. Afișele sunt titrate cu alb pe fundal roșu „RĂPIȚI” și apoi pe fiecare sunt puse fotografii și detalii cu cei răpiți, pe fiecare afiș câte o altă persoană sau familie.

Conflictul armat dintre Israel și organizația islamistă Hamas din Fâșia Gaza a intrat în cea de-a 13 zi. Până acum, informațiile oficiale confirmă că aproximativ 1.400 de israelieni și aproximativ 3.500 de palestinieni au fost uciși.

„Pe 7 octombrie 2023, aproape 200 de civili inocenţi au fost răpiţi din Israel şi duşi prizonieri în Fâşia Gaza. Nici până în acest moment nu se ştie unde sunt ținuți. Mai mult de 3000 de persoane (femei, bărbați și copii, cu vârste între 3 luni şi 85 de ani) au fost rănite, ucise, batute, violate şi despărțite în mod brutal de familiile lor, de către Hamas”, se arată scris pe afișe.

Anunțul vine și cu un mesaj „Te rog ajută-ne să îi aducem înapoi în viață”, un hashtag #KidnappedFromIsrael și un link care duce către site-ul kidnappedfromisrael.com. 

Pe site-ul respectiv sunt publicate toate poveștile și fotografiile celor răpiți de Hamas. Despre proiect este scris că „Afișele au fost create de un mic grup de israelieni stabiliți în New York City, condus de artiștii Nitzan Mintz și Dede Bandaid, și proiectate de Tal Huber în parteneriat cu Shira Gershoni.”

Atacul Hamas, din 7 octombrie, constituie un ”genocid”, scriu 100 de experţi

Aproximativ 100 de experţi în drept internaţional au difuzat în presă o declaraţie în care afirmă că atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas de la 7 octombrie în Israel, soldat cu 1.300 de morţi, ar putea constitui „o crimă de genocid”, potrivit dreptului penal internaţional.

”Teroriştii au masacrat 1.300 de persoane, la 7 octombrie, inclusiv femei şi copii, bătrâni şi aduşi tineri care petreceau în aer liber”, comentează semnatarii.

”Aceste acte contituie o încălcare flagrantă a dreptului internaţional şi în particular a dreptului internaţional penal”, apreciază ei, pentru că ”par să fi fost comise cu internţia de distruge, în întregime sau în parte, un grup naţional – israelienii – un obiectiv declarat în mod explicit de către Hamas.”

CITIȚI ȘI:

EXCLUSIV | Viața printre alarme și rachete trase la ore fixe, după masacrul Hamas. Româncă din Israel: „Mi se pare o realitate complet nebună”

EXCLUSIV | Scrisoarea sfâșietoare a unei mame în memoria fiicei, ucisă de Hamas: „Am îngropat floarea noastră frumoasă”/ „O durere nesfârșită”

LIVE TEXT | Război în Israel: Armata israeliană lansează ”asediul total” asupra Fâșiei Gaza / Iranul a negat implicarea în atacurile asupra Israelului

EXCLUSIV | Rapoartele SRI arată că fanaticii Hamas se radicalizează până și la București! Adept al grupării, expulzat. Detalii din dosarul secret

LIVE TEXT | Război în Israel: Peste 3.000 de răniți, sirenele sună încontinuu. Ripostă agresivă împotriva Hamas

Un nou guvern de criză ar putea fi format în Israel, după atacurile devastatoare care au ucis sute de oameni

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
"Nu există așa ceva". Reacția unui bărbat din Cehia la o terasă din România unde...
Stațiunea montană din România care este unică în toată Europa. Puțini turiști de la noi...
FOTO. Viciul lui sunt femeile! S-a logodit cu o actriță din filmele pentru adulți, iar...
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o...
Declarații scandaloase ale unei vedete. Cum face sex la 85 de ani: „Încă pot să-mi...
"Banii noștri s-au dus". Doi tineri s-au trezit fără 10.000 de dolari în cont. Era...
Biletul de adio al fetei de 13 ani care s-a aruncat de la etaj, pentru...
Accidentul de la Suceava ar fi fost produs în mod intenționat. Victima și șoferul în...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Rusia a recucerit oraşul Robotyne, principala aşezare eliberată de Ucraina în 2023
Fenomenul El Niño SE TRANSFORMĂ chiar sub ochii lumii! Ce înseamnă asta
A murit zeul rock and roll. Lumea e în lacrimi: A fost un pionier
Putin vrea să distrugă NATO. N-are curaj să atace, dar aplică o strategie perversă
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Sebastian, provocat de băieți să o sărute pe Roberta. Cum au reacționat concurenții din casă....
"Nu a murit nimeni, a murit artistul Alex Mica în sufletele voastre". Cântărețul care a...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Guglielmo Marconi, inventatorul telegrafiei fără fir. Părintele radioului modern