EXCLUSIV VIDEO | 1 Decembrie, poveștile războiului. O ucraineancă a devenit profesoară de română pentru copiii din țara sa. „Am sânge românesc!”
This browser does not support the video element.
Bunătate. Credință. Dăruire. Încredere. Prietenie. Solidaritate. Sunt câteva cuvinte – care în acești ultimi ani derulați între valuri pandemice și războaie – ne-au întărit convingerea că România este o țară cu oameni primitori. Cu oameni care deschid ușile celor aflați în suferință, celor pe care războiul i-a alungat fără drept de apel din propriile case. Războiul din Ucraina – declanșat de invazia Rusiei pe 24 februarie 2022 – pare că nu se mai termină.
Deși invazia Rusiei părea pentru mulți o chestiune de zile, ea s-a transformat, cu fiecare zi, într-un război total, în care trupele ruse au atacat nu numai infrastructura militară a Ucrainei, ci și zone civile din orașe și sate, spitale, școli, locuințe.
Războiul din Ucraina a ucis mii de oameni, a strămutat milioane de ucraineni și a distrus orașe întregi. Dincolo de destinele frânte și de viețile pierdute, ucrainenii și-au demonstrat rezistența și solidaritatea în fața atacului rușilor.
România, respectiv românii, au devenit a doua casă pentru refugiații ucraineni, care au luat-o de la capăt în țara noastră, devenind parte a unei noi povești. Mereu însă cu gândul la ceea ce au lăsat acasă, la oameni dragi, la prieteni.
Prietenia, dincolo de granițele războiului
Angelica a ajuns în țara noastră în urmă un aproximativ un an. Temătoare, dar plină de nădejde că aici își va găsi un loc stabil, fără a mai avea grija zilei de mâine.
„Nu credeam că o să fie așa”, a spus Angelica Stus, despre războiul care face zi de zi victime în țara sa natală. Femeia a mărturisit cu lacrimi în ochi că se gândea că acest conflict va dura câteva zile, nu ani.
Atunci când a realizat Infernul care se dezlănțuia cu fiecare zi mai mult în Ucraina și nesiguranța care pusese stăpânire pe viețile oamenilor, a decis să o ia de la capăt în altă parte. În primul rând, pentru copiii ei. Prima oprire a fost Bulgaria. În România a ajuns anul trecut, pe 5 octombrie.
„Am ieșit din Ucraina de doi ani. Când am plecat dn Ucraina nu am venit în România, ci în Bulgaria. Așa a fost atunci. În regiunea noastră, ni s-a spus că putem merge pentru o lună în Bulgaria. Eram foarte stresați de ceea ce se întâmpla în Ucraina și se întâmplă. Eu cu doi copii, dar și cu câteva rude de-ale mele am ieșit din țară în aprilie. Am mers pentru o lună, așa cum mergeau toți. Mi s-a părut că în timp de o lună totul se va încheia și ne vom întoarce înapoi. Am stat acolo jumătate de an.
Nu credeam că o să fie așa. Am crezut că va dura puțin. A început războiul pe 24 februarie și am ieșit din țară pe 9 aprilie. Să vă spun sincer, România era mai aproape de Ucraina, iar la un moment dat ne-a fost tare greu pentru că programele pentru noi se încheiau în Bulgaria. Nu am găsit loc de muncă. Vedeam că ucrainenii mergeau în România și am venit în România”, a povestit Angelica Stus.
„Am înțeles că trebuie să învățăm să trăim altfel”
După ce a ajuns în România, Angelica și-a dorit mai mult decât orice un loc de muncă. S-a implicat ca voluntar într-o mulțime de activități, reușind să cunoască oameni și să-și creeze noi legături.
Avea mare nevoie să găsească un nou sens și un nou drum pentru ea și pentru copiii ei. Astfel, Angelica a devenit profesoară de limba română pentru copiii ucraineni din țara noastră. A ajutat-o mult faptul că știa și limba română.
„Atunci când am venit în România, am înțeles că războiul nu se termină și că trebuie să învățăm să trăim altfel. Nu cu nădejdea că ne întoarcem și vom trăi așa cum am trăit înainte de război. Când am venit în România, primul gând a fost că trebuie să caut loc de muncă.
Căutam un loc de muncă și la fiecare organizație pe unde mergem îmi lăsam datele de contact. Până a ajunge profesoară, m-am angajat la o organizație ca mediator. Eu sunt și mediator în școli. Apoi, am mers ca traducător voluntar la un eveniment. Acolo erau copii din școli, ucraineni și români, și așa am făcut cunoștiință cu o profesoară.
I-am spus că știu limba română și ucraineană și că sunt în căutarea unui loc de muncă. Nu m-am gândit că voi fi profesoară. Am aflat că se caută o profesoară care să știe ambele limbi și mi-au propus mie. Am avut emoții. Nu știam cu ce să încep și ce să fac. Am mers cu bucurie pentru că îmi căutam loc de muncă, iar când am văzut copiii și când am început să lucrez cu ei. Am un an de când sunt profesoară de limba română”, a spus Angelica.
„Copiii sunt aerul meu! 9.000 de copii ucraineni sunt în București”
Angelica pune mult suflet în ceea ce face și o prinde tare bine meseria de dascăl. A creat o legătură puternică cu copiii pe care îi are în grijă. Mai mult decât atât, a făcut un manual și un caiet de lucru în limba română, respectiv latină, pentru cei mici.
Nu își imaginează ziua fără ei, fără energia și îmbrățișările lor, care îi dau puterea să meargă mai departe și să devină mai bună în ceea ce face. Speră ca manualul gândit de ea să le vină în ajutor celor 9.000 de copii ucraineni aflați în școlile din București.
„Îmi place foarte mult ce fac. Copiii sunt aerul meu. Toate ideiile pe care le am, vin de la copii și le mulțumesc. Sunt atât de drăguți, au o energie atât de bună și de fiecare dată facem schimb de această energie. Când ajung la școală, mă îmbrățișează toți în același timp și mă dau jos. Am creat un manual în limba română, care este încă în lucru, dar și un caiet pentru învățarea limbii latine.
Manualul este făcut astfel încât copiii pot învăța și fără ajutorul profesorului, chiar și cu mama, cu bunica. Nu are importanță. De multe ori, copiii spun: «eu am scris cu bunica.» 9.000 de copii ucraineni sunt în București. Nu toți au posibilitatea să facă asemenea cursuri. Sper ca manualul meu să vină în ajutorul copiilor și să înceapă să vorbească și să scrie”, a explicat profesoara.
„Foarte mulți români m-au ajutat și m-au susținut. Le doresc libertate!”
De 1 decembrie, ucraineanca devenită profesoară de limba română, le-a urat românilor acum, mai mult ca niciodată, libertate! O lecție și o poveste de solidaritate care nu se termină niciodată.
„Spunem «Mulțumesc» românilor. Atunci când am venit aici, toată susținerea am căpătat-o de la români. În Ucraina, nu mi-am dat seama cum sunt sau de ce sunt într-un fel anume. De când sunt în România am înțeles că sunt așa pentru că, într-un fel, am sânge românesc. Foarte mulți români m-au ajutat și m-au susținut. Le doresc libertate!”
CITEȘTE ȘI: