Familia Bușoi s-a costumat în familia Addams, de Halloween. Cum arată rudele politicianului

Publicat: 01 11. 2025, 15:41
Actualizat: 01 11. 2025, 15:53

Magia Halloween-ului a cuprins familia europarlamentarului Cristian Bușoi care a ales, pentru acest an, o costumație care să meargă foarte bine cu conceptul „o familie de groază”.  

Așadar, cei 3 membri nu puteau să aleagă mai nimerit niște personaje care să răspundă tuturor criteriilor unei comedii negre, precum Familia Addams.

Comedia lansată în 1991, The Addams Family a făcut furori în întreagă lume. Chiar și astăzi personajele din film au rămas la fel de îndrăgite: blândul Gomez și îngrozitoarea sa soție, Morticia, împreună cu cei doi copii ai lor, dar și ceilalți protagoniști ne introduc într-o palpitantă poveste despre magie, situații pline de mister, pe alocuri înfricoșătoare.

O familie cam macabră, care-și trăiește viața în decoruri sumbre, dar care nu lasă acest lucru să le strice distracția. Niște excentrici bogați, care se delectează cu macabru și grotesc, ce par să nu fie conștienți sau sunt nepăsători despre ce cred ceilalți oameni despre ei.

 

Cristian Bușoi a intrat foarte bine în pielea personajului Gomez Addams, cu mustață și costum pe măsură, accentuând ideea de macabru.  Soția sa, Marie Christine Bușoi, este o Morticia Addams foarte credibilă, cu părul său lins, machiajul gotic și rochia lungă și neagră, de doliu veșnic.

Micuța Wednesday Addams, interpretată în tabloul de familie de  Anne-Marie Georgiana Bușoi, își face și ea loc în peisajul acestui scenariu de comedie neagră recompus pe balconul unui bloc din București.

Din familia Bușoi-Addams mai lipsește doar fratele micuței Wednesday, Pugsley.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Health EU Summit 2025: „De la dialog și planuri, la implementarea concretă a măsurilor pentru sustenabilitatea sistemului de sănătate”

Cristian Bușoi, la Health Summit 2025: „Anul 2026 va fi cel mai dificil pentru bugetul României. Reducerea cheltuielilor nu trebuie să însemne restricționarea accesului pacienților”