FCSB a găsit jucător pentru regula U21. Mihai Pintilii a anunțat că va intra direct titular

Publicat: 09 09. 2025, 11:33
Actualizat: 09 09. 2025, 11:39
FCSB a găsit jucător pentru regula U21. Mihai Pintilii a anunțat că va intra direct titular / Sursa FOTO: prosport.ro

FCSB a încercat în ultimele zile ale perioadei de mercato să aducă un nou jucător eligibil cu regula U21. Ținta campioanei României a fost Mario Tudose (20 de ani), fundașul celor de la FC Argeș.

Negocierile dintre cele două părți nu au avut succes, suma de două milioane de euro solicitată de piteșteni fiind considerată prea mare de conducerea roș-albaștrilor.

Soluția lui Pintilii

Cum transferul a căzut, staff-ul tehnic a decis că va miza, din nou, pe Ionuț Cercel. Fundașul dreapta în vârstă de 20 de ani a început sezonul ca titular, dar a fost înlocuit ulterior cu Mihai Toma. Cum acesta nu a convins, Mihai Pintilii a anunțat că Cercel va reveni în primul „11”.

„La under? Cercel se descurcă bine, dar nu avem dublură. Dacă prinde o zi slabă, trebuie să-l bagi pe Tomiță mai sus și să scoți un senior, ceea ce complică lucrurile. Tomiță și Stoian au calități, dar sunt prea mici pentru nivelul ăsta. Diferența e că Cercel are fizic”, a explicat Mihai Pintilii la Digi Sport.

FCSB se confruntă cu o situație delicată: nu are o variantă de rezervă pentru postul de U21. Atunci când Cercel nu este disponibil (accidentat sau suspendat), singura soluție rămâne avansarea lui Mihai Toma în ofensivă. Însă, titularizarea sa obligă staff-ul să sacrifice unul dintre jucătorii de atac, care în sezonul trecut a dus greul.

Despre alți tineri din lot, Pintilii a fost tranșant: „Lui Tomiță îi place mai mult în stânga, dar acolo posturile sunt ocupate. Musi nu cred că mai dorea să joace la noi. Și anul trecut i-a fost greu”.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Gigi Becali: „O să-l iau liber”. Planul patronului FCSB pentru jucătorul pe care îl vrea cu orice preț

Transferuri în Superliga. Leo Bolgado, de la CFR Cluj la Rapid

Gigi Becali a luat foc, după ce a picat transferul la FCSB. „Să se învețe minte. Să stea toți drepți în fața mea”