Fenomenul DROGURILOR ia amploare în rândul copiilor! Elevă de clasa a VII-a, la spital din cauza unei țigări electronice cu substanțe psihoactive
O minoră, elevă în clasa a VII-a la o școală din Iași, a fost transportată la spital, miercuri 17 septembrie, după ce a fumat dintr-o țigară electronică ce conținea substanțe psihoactive. Incidentul a declanșat o anchetă comună a Inspectoratului Școlar și a Poliției.
Copila de clasa a VII-a a început să se simtă rău după ce a tras câteva fumuri dintr-o țigară electronică, iar apoi starea ei s-a înrăutățit. Potrivit primelor informații, fata nu ar fi știut că dispozitivul conținea substanțe cu efect psihoactiv.
Directorul școlii a sunat imediat la serviciul de Ambulanță. Asistenta școlii i-a acordat primul ajutor fete, iar părinții au fost chemați de urgență la școală. Eleva a fost transportată, ulterior, la spital pentru investigații și tratament de specialitate, notează Agerpres.
Inspectoratul Școlar Județean Iași a anunțat că, odată cu apelul la 112, conducerea școlii a solicitat și sprijinul Biroului de Siguranță Școlară, precum și al polițiștilor.
„Pe 17 septembrie, directorul unităţii de învăţământ a anunţat ISJ că a fost apelat serviciul 112 deoarece unui copil i s-a făcut rău. A intervenit asistenta medicală din unitate, au fost sunaţi şi părinţii şi a venit ambulanţa. În contextul identificat, directorul unităţii a solicitat şi ajutorul Biroului de Siguranţă Şcolară şi al Poliţiei, care fac verificări”, a transmis purtătorul de cuvânt al ISJ Iaşi, Antonina Bliorţ.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Iași au confirmat că au fost demarate cercetări, însă nu au oferit, pentru moment, detalii suplimentare despre modul în care a ajuns în şcoală țigara electronică care conţinea substanţe interzise. Ancheta se desfășoară atât pe linie școlară, cât și penală, pentru a stabili circumstanțele exacte și eventualele persoane responsabile.
FOTO: Envato
- Poliția Antidrog a dat deșteptarea la Pușcăria din Găești. Celulele deținuților au fost răscolite în căutare de stupefiante
- Răsturnare de situație. Colaboratorul DIICOT care l-a ÎNFUNDAT pe finul lui Mutu este cercetat și el pentru inducerea în eroare a procurorilor
- Polițist care dirija traficul pe Litoral accidentat de un șofer iresponsabil. Conducătorul auto susține că polițistul era beat