Fenomenul spectaculos apărut în orașul Galați: „fierbe” Dunărea, la 0 grade Celsius
De un fenomen pe cât de spectaculos, pe atât de rar întâlnit au avut parte locuitorii din Galați, miercuri dimineață, 11 martie. La scurt timp după răsăritul Soarelui, Dunărea dădea impresia că este în „fierbere”.
Explicația, însă, este una deosebit de simplă și pe care cei mai mulți dintre gălățeni o știu.
De ce „fierbe” Dunărea
Fenomenul are la bază un efect implu: apa Dunării a fost mai caldă decât aerul de afară
În noaptea de marți spre miercuri, termometrele au indicat în Galați o temperatură de 0 grade. Dimineața, la primele ore, abia s-a înregistrat 1 grad Celsius. În același timp, dacă afară era o temperatură aproape de îngheț, apa Dunării avea 6,5 grade.
Acest fenomen, care dă senzația că apa mărilor „fierbe”, pur și simplu, poartă denumirea de „Sea Smoke” (fum de mare). Vaporii proveniți din apa caldă se condensează imediat în aerul rece, formând o ceață care creează impresia că marea fierbe, arată un reportaj al Observator Antena 1.
De obicei, se întâmplă astfel de fenomene spectaculoase iarna sau la începutul primăverii. Iar acum, în martie, apa mărilor sau a fluviilor rămâne relativ caldă, răcindu-se mai greu, în timp ce temperatura aerului de deasupra rămâne foarte scăzută.
Din cauza acestei diferențe de temperatură, fenomenul este observat mai ales dimineața devreme, în zilele foarte reci și cu vânt slab, când aerul rece trece peste apa mai caldă.
RECOMANDAREA AUTORULUI: