FISIUNE sub presiune. Poate Iranul să reziste atacurilor lansate de Israel și SUA? Prăbușirea Republicii Islamice și planul lui Netanyahu
În primele ore ale zilei de 18 iunie 2025, liderul suprem al Iranului, Ali Khamenei, a declarat că a început lupta împotriva „regimului terorist sionist”. Statul Major General al armatei iraniene a anunțat o trecere de la atacuri „descurajatoare” la operațiuni „punitive” – o escaladare provocată de ofensiva continuă a Israelului, lansată pe 13 iunie, care vizează oficial programul nuclear al Iranului, dar a dus deja la eliminarea unor comandanți militari cheie și la distrugerea sistemelor de apărare aeriană ale Iranului.
Israelul pare să vizeze prăbușirea statului iranian, deși nu este clar cât timp va putea susține un astfel de efort de unul singur, punctează Antonio Giustozzi – cercetător senior la Institutul Regal al Serviciilor Unite pentru Studii de Apărare și Securitate (RUSI) din Marea Britanie – într-o analiză publicată de The Insider.
Între timp, continuă acesta, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) – coloana vertebrală a regimului clerical – a fost slăbit și discreditat.
- Se pare că rețelele de informații israeliene au pătruns adânc în interiorul instituțiilor statale și militare ale Iranului, iar Khamenei însuși s-ar putea să nu mai primească rapoarte precise despre situație.
- Totuși, regimul ar putea încerca să recâștige sprijinul public prin utilizarea unei retorici naționaliste și prin concesii politice.
Potrivit lui Antonio Giustozzi, „viitorul Republicii Islamice depinde de capacitatea Teheranului de a se adapta la această nouă fază a războiului”.
O formă de război psihologic sau o nevoie militară reală?
Deși scopul declarat al atacului Israelului asupra Iranului este distrugerea programului nuclear al Teheranului, principalul său succes inițial, din 12-13 iunie, a fost decapitarea armatei iraniene: atât comandantul IRGC, cât și șeful de stat major al armatei iraniene au fost uciși, împreună cu alți câțiva comandanți militari de rang înalt.
„Daunele aduse apărării aeriene a Iranului au fost, de asemenea, atât de extinse încât acestea ar putea fi acum complet inutilizabile, dar acest lucru nu contează prea mult, deoarece această apărare se dovedise deja a fi incompatibilă cu atacurile israeliene din Siria și în timpul raidurilor anterioare din interiorul Iranului.
Demonstrația amplă a abilităților și capacităților forțelor speciale israeliene în neutralizarea bateriilor de apărare aeriană ale Iranului pare, de fapt, mai degrabă o formă de război psihologic decât o nevoie militară reală.
- Forțele speciale israeliene au jucat, de asemenea, un rol cheie în țintirea elitei militare a Iranului.
- Forțele aeriene iraniane, destul de învechite, au fost, de asemenea, în mare parte eliminate – dar, din nou, nimeni nu se aștepta ca acestea să poată opune rezistență israelienilor.
Paradoxal, tocmai în atingerea obiectivului său principal declarat – programul nuclear -, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a dat greș.
Având în vedere că principalele instalații de îmbogățire a uraniului de la Fordow sunt inaccesibile armelor israeliene, acest lucru nu este surprinzător. Dar ridică întrebarea referitoare la adevărata strategie a Israelului.
- Deși Israelul susține că a provocat daune majore arsenalului strategic de rachete al Iranului, iranienii au reușit totuși, în perioada 14-15 iunie, să lanseze mai multe valuri de atacuri de la distanță împotriva orașelor israeliene.
- Este posibil ca Netanyahu să fi pariat că l-ar putea convinge pe președintele american Donald Trump să se alăture războiului după ce Iranul – așa cum era de așteptat – a ripostat cu atacuri împotriva populației civile din Israel.
- Dacă da, s-ar putea să fi calculat greșit, deoarece Trump a respins, deocamdată, invitația de a se alătura operațiunii.
De asemenea, a devenit cunoscut faptul că Netanyahu speră să elimine riscul reprezentat de programul nuclear și capacitățile nucleare ale Iranului, provocând prăbușirea completă a Republicii Islamice.
Netanyahu a sugerat pentru prima dată, pe 15 iunie, că schimbarea regimului era o posibilitate și de atunci a repetat acest lucru de mai multe ori. În acest moment, cea mai bună șansă a lui Netanyahu de a obține victoria implică crearea condițiilor care să ducă la înlocuirea ayatollahilor”, continuă Antonio Giustozzi.
O „țară prietenă” îi avertizase pe iranieni cu privire la iminentul atac israelian
„Cât de vulnerabil este regimul iranian la eforturile israeliene de a-l înfrânge?”, se întreabă Antonio Giustozzi în analixa publicată de The Insider.
„Este clar că Republica Islamică a avut un început de campanie foarte prost, israelienii reușind să repete strategia de decapitare pe care au aplicat-o împotriva Hezbollahului anul trecut.
Acest lucru este remarcabil, iar efortul guvernului iranian de a inventa scuze, susținând că Trump i-a indus în eroare să creadă că un atac israelian nu va avea loc în timp ce discuțiile erau în desfășurare, nu este deloc convingător.
Potrivit unor surse din cadrul regimului, în seara dinaintea atacului, mulți oficiali iranieni erau nervoși din cauza faptului că o țară prietenă – probabil Rusia – îi avertizase cu privire la iminentul atac israelian.
- Este posibil ca guvernul Netanyahu să-i fi avertizat pe ruși pentru a-și proteja relațiile cu Moscova.
- Dar atunci de ce nu au luat iranienii măsuri de precauție?
- Având în vedere atacurile israeliene anterioare împotriva Iranului și a Hezbollahului, este incredibil că Teheranul s-ar fi putut aștepta ca atacul să se concentreze exclusiv asupra infrastructurii nucleare.
S-ar putea ca liderii de vârf ai țării, probabil chiar liderul suprem Khamenei, să fi decis să ignore acel avertisment, dar au existat și alte semne ale unui atac iminent.
- Acestea includ evacuarea ambasadelor SUA din regiune, alături de retorica lui Trump.
- Declarația AIEA din 11 iunie, conform căreia Iranul a refuzat organismului internațional de supraveghere accesul la siturile nucleare ale țării și că Teheranul continua să îmbogățească uraniu la 60%, ar fi trebuit, de asemenea, să-i sfătuiască pe iranieni la prudență.
În schimb, lideri militari de rang înalt ai Iranului și unii dintre oamenii de știință nucleari ai acestuia au fost urmăriți și uciși – unii dintre ei în dormitoarele lor.
Faptul că Ali Khamenei s-ar putea să nu aibă pulsul situației nu este surprinzător. Singur în fruntea regimului timp de 36 de ani, el trăiește practic într-un buncăr din 28 septembrie 2024.
- S-a bazat în mare parte pe consilierii săi pentru informații – inclusiv despre starea forțelor armate, iar majoritatea consilierilor săi de încredere sunt ofițeri ai Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC).
- Este puțin probabil ca aceștia să fi recunoscut sincer Liderului Suprem că apărarea lor aeriană nu era la înălțime și, foarte probabil, să fi prezentat pregătirea Iranului în termeni optimiști.
La urma urmei, dacă ar fi oferit o evaluare mai realistă, angajamentul tot mai mare de resurse către IRGC ar fi fost probabil pus la îndoială”, mai scrie Antonio Giustozzi.
„IRGC este specializat în încălcarea sancțiunilor și contrabandă”
Rămâne posibilitatea ca iranienii să dezvolte o armă nucleară, avertizează Giustozzi, demers periculos despre care Netanyahu susține că oricum se afla în derulare, iar Teheranul era la două luni distanță de finalizare la începutul atacului israelian.
„Deși o campanie aeriană lungă împotriva Iranului ar face, după toate probabilitățile, ca Israelul să depășească rezerva de rachete balistice a Iranului, ar trebui să-i facă și pe iranieni să îmbogățească suficient uraniu pentru câteva bombe atomice. Asta cu condiția ca Netanyahu să aibă dreptate.
Celălalt risc pentru Israel este că strategia sa de decapitare și campania aeriană devastatoare ar putea determina conducerea Republicii Islamice să mobilizeze sprijinul popular folosind un set de politici noi, bazându-se pe naționalismul iranian pentru a recâștiga puterea.
- IRGC – principalul susținător al abordării militariste a regimului – a fost în mod clar slăbit și discreditat încă din primele zile ale atacului israelian.
- Reputația lor era deja pusă sub semnul întrebării după prăbușirea regimului Assad în Siria, iar ideea lor că cea mai bună formă de descurajare pentru Iran implica sprijinirea Axei Rezistenței a eșuat vizibil.
- IRGC este, de asemenea, văzut ca fiind principalul beneficiar al politicii proactive de proiecție a puterii regimului, precum și al regimului de sancțiuni care a fost implementat cel puțin parțial ca răspuns la politica externă agresivă a Teheranului, condusă de IRGC. Între timp, restul țării suferă.
IRGC este specializat în încălcarea sancțiunilor și contrabandă, activități care se presupune că le-au permis să acumuleze averi semnificative. Liderul Suprem Khamenei ar putea părea puțin probabil să se opună IRGC și ar putea chiar să facă o mișcare atât de îndrăzneață precum pledarea pentru o revenire la rădăcinile revoluției.
Cu toate acestea, Khamenei a testat deja o astfel de cale în 2024, când l-a încurajat pe reformistul Massud Pezeshkian să candideze la președinție – și chiar l-a lăsat să câștige – după ce ani de zile a făcut tot posibilul să marginalizeze și să submineze politicienii reformiști.
Surse din cadrul regimului au sugerat la acea vreme că Ali Khamenei era conștient de izolarea crescândă a conducerii față de societatea iraniană. Acest lucru sugerează că astfel de opțiuni îndrăznețe nu trebuie excluse complet”, punctează Antonio Giustozzi.
„Încercarea de a mobiliza opoziția internă ar fi o componentă necesară”
Israelienii au avut în mod clar un succes uimitor în infiltrarea în Iran cu forțele lor speciale, în ciuda faptului că iranienii știau că israelienii erau prezenți pe teritoriul Iranului cel puțin din 2007.
„Astfel de operațiuni de infiltrare israeliene s-au intensificat în 2024, în special odată cu uciderea figurii Hamas, Ismail Haniyeh. Este evident că israelienii au resurse semnificative de informații în Iran și, foarte probabil, se bucură și de o cooperare semnificativă din partea unor elemente ale forțelor armate iraniene.
După atacurile anterioare pe teritoriul iranian, au avut loc valuri de arestări ale unor presupuși spioni și colaboratori israelieni, vizând în principal armata iraniană.
- Armata (Artesh) concurează cu IRGC pentru resurse și a suferit în ultimii ani de o realocare a resurselor care a favorizat IRGC.
- Loialitatea politică a armatei este, de asemenea, sub semnul întrebării: în timpul valului de demonstrații antiregim din 2022-2023, au avut loc multe dezertări în rândurile sale și, potrivit unor surse din cadrul armatei însăși, recrutarea s-a prăbușit.
- Statutul armatei a fost slăbit și acum este pe locul doi în competiția cu IRGC.
Israelienii, pe de altă parte, au fost încurajați de atacurile lor reușite împotriva Hezbollah de anul trecut și, de asemenea, de sentimentul că regimul iranian se afla într-o stare de decădere – după cum a fost evidențiat de succesul lor crescând în infiltrarea acestuia.
Și a existat într-adevăr un sentiment de deziluzie în interiorul regimului care a afectat chiar și IRGC. Ar trebui să se presupună că israelienii au căutat, de asemenea, contact cu grupurile de opoziție iraniene, probabil inițial pentru a recruta informatori.
Dacă într-adevăr Netanyahu are în plan prăbușirea Republicii Islamice, încercarea de a mobiliza opoziția internă ar fi o componentă necesară a oricărui astfel de plan”, încheie Antonio Giustozzi analiza publicată de The Insider.
Foto main: Profimedia Images
Citește și: