Florin Cîțu, fostul premier al României, îl contrazice pe Bolojan în privința măsurilor de corecție bugetară: ”Din fericire, nu are dreptate”
Printr-o postare pe pagina sa de Facebook, Florin Cîțu, fostul premier al României, l-a contrazis pe Ilie Bolojan, care a explicat că măsurile fiscale asumate de Guvern sunt ”pasul firesc spre redresarea economică a țării”, în pofida disensiunilor din Coaliție. Cîțu a subliniat că România a redus deficitul bugetar în 2021, de la 9,6% la 6,7% , și a avut creștere economică de 6%.
Cîțu: ”Din fericire, premierul nu are dreptate. Deficitul poate să scadă și economia să crească”
Bolojan a susținut aseară, la Digi 24, că anul 2026 este un an de tranziție și a subliniat că „nu există nicio țară care a luat măsuri de corecție bugetară și să nu aibă o contracție a economiei.” În replică, fostul premier Florin Cîțu a explicat că, dacă Bolojan ar avea dreptate în această privință, atunci criza majoră ar trebui să vină în acest an, pentru că deficitul trebuie să scadă cu încă 16 miliarde lei. Cîțu a subliniat că deficitul poate să scadă și economia să crească, dar numai dacă este făcută corect corecția.
Ilie Bolojan: ”Trebuie să ne reducem deficitele, deci, să cheltuim mai puţin, dar pe de altă parte avem nişte investiţii foarte mari”
”Nu ştiu dacă va fi recesiune sau nu, dar avem o certitudine. Nu există nicio ţară în care s-au luat măsuri de corecţie a deficitelor bugetare care să nu aibă un efect de contracţie economică. Important este să nu fie pe termen lung această contracţie, să fie un semestru, un trimestru sau trei trimestre. Noi, ca țară, avem două posibilități: fie dovedim cetățenilor că actuala administrație, în formula în care este astăzi, poate funcționa, sau dacă nu vom dovedi acest lucru, este doar o problemă de timp și se va ajunge la o reorganizare administrativ-teritorială. Pe de o parte trebuie să ne reducem deficitele, deci, să cheltuim mai puţin, dar pe de altă parte avem nişte investiţii foarte mari, pentru că este anul în care trebuie să absorbim fondurile europene din programul PNRR şi aici avem peste 10 miliarde de euro pe care trebuie să îi absorbim până la finalul lunii august”, a declarat Bolojan, la Digi 24.
AUTORUL RECOMANDĂ