În avion ca-n tren. Paturi pentru „săraci” în avioanele viitorului
Compania United Airlines vine cu o inovație menită să ofere confort în avion și pentru „săracii” de la economic. Dar nu gratuit. Ingineria constă în rânduri de scaune dotate cu suporturi pentru picioare care se pot ridica, astfel încât să creeze un pat, ca în tren. Există o singură problemă, să nu ai vecini pe banchetă. Mai precis să fi singur pe trei locuri. Compania va oferi și o saltea subțire, o pătură și două perne. Pentru familiile cu copii este inclus chiar și un pluș.
Noua opțiune, numită „Relax Row”, va fi disponibilă la United Airlines începând din 2027. Pentru mulți pasageri, unul dintre cele mai plăcute momente la îmbarcare este atunci când află că au locuri libere lângă ei – un fel de „business class pentru săraci”. Ceea ce până acum era o surpriză plăcută a devenit, între timp, un serviciu pentru care poți plăti, companiile aeriene profitând de dorința pasagerilor de a avea mai mult spațiu, scrie Euronews.
Dai un ban, dar dormi chircit
Începând din 2027, pasagerii vor putea rezerva un întreg rând de trei locuri alăturate. Fiecare scaun va avea un suport pentru picioare rabatabil, iar împreună vor forma o suprafață pe care se poate sta întins. Compania va oferi și o saltea subțire, o pătură și două perne, iar pentru familiile cu copii este inclus chiar și un pluș. Evident nu este loc de răsfăț, după cum se vede din imaginile video, dar și chircit ca în personalul de Oltenița este mai bine decât țeapăn.
„Relax Row” poate fi rezervat de o singură persoană, de un cuplu sau de o familie de trei membri, iar în fiecare avion vor exista până la 12 astfel de rânduri.
Planul companiei este ca până în 2030 acest sistem să fie disponibil pe peste 200 de aeronave de tip Boeing 787 și 777 din flotă, preia A3CNN.
Precedentul „Skycouch”
United nu este prima companie care introduce „paturi” la clasa economică. Air New Zealand a lansat încă din 2011 sistemul „Skycouch”.
Disponibil pe unele aeronave Boeing 777-300ER și 787-9, acesta oferă pasagerilor o saltea specială, lenjerie suplimentară și variante adaptate de centuri de siguranță, astfel încât să poată sta întinși în timpul zborului.
Și în Europa există o variantă similară. Lufthansa oferă „Sleeper’s Row” pe anumite zboruri lungi, de peste 11 ore. Pasagerii primesc o saltea suplimentară, însă scaunele nu au suporturi rabatabile pentru picioare, ceea ce limitează spațiul pentru dormit.
Recomandarea autorului: Care sunt cerințele milionarilor pentru avioanele private. La ce prețuri se ridică exigențele acestora