Înalta Curte decide luni dacă majorează cu 50% veniturile judecătorilor cu 18 ani vechime

Publicat: 19 04. 2026, 13:24

Pe 20 aprilie, luni, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decid dacă vor mări cu 50% salariile judecătorilor cu 18 ani vechime.

Este vorba despre aceia care au grad de Curte de Apel. De asemenea, se doreşte reintroducerea sporului SIIJ(fosta Secție de Investigare a Infracțiunilor din Justiție) de 2 la sută pe zi ar trebui primit de toţi magistraţii care împlinesc 18 ani vechime și au grad de Curte de Apel, scrie G4Media. 

Înainte de şedinţa de luni, a fost emis un ordin al şefei Înaltei Curţi, Lia Savonea, prin care era introdus „sporul SIIJ”n salariul de bază al magistraţilor care îndeplineau condiţiile de a activa în această entitate.

„De plata drepturilor (…) beneficiază judecătorii care în perioada de referinţă se încadrează în situaţia juridică reglementată de lege în baza documentelor justificative şi a verificărilor administrative efectuate de structurile competente, în conformitate cu dezlegările obligatorii stabilite prin Decizia nr. 13/2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin reflectarea acestora în indemnizaţia de încadrare a judecătorilor”, se arată în ordinul semnat de Lia Savonea.

Cei de la G4Media subliniază că, prin acest procedeu, „Savonea majorează din pix salariile magistraţilor care îndeplineau condiţiile de a activa la SIIJ cu 2% pe zi din brut, pentru toate zilele calendaristice.

Adică, majorează cu 60 % din brut salariile pentru magistraţii care pe vremea SIIJ aveau 18 ani vechime şi grad de Curte de Apel.”

Cel puţin 1000 de magistraţi sunt beneficiarii acestei legi.

 

RECOMANDAREA AUTORULUI:

După ce Curtea Constituțională a admis legea pensiilor magistraților, USR vrea modificarea procesului de numire a judecătorilor CCR

Curg reacțiile după decizia CCR de validare a legii pensiilor magistraților. Ce spun Nicușor Dan, Ilie Bolojan, CSM. „Salutăm decizia” / „Va produce efecte grave”