Incendiu la restaurantul Cocoșatu din Capitală. 20 de oameni au fost evacuați. Pompierii intervin chiar acum

Publicat: 02 05. 2026, 11:30
Actualizat: 02 05. 2026, 11:44

Un incendiu s-a produs sâmbătă dimineață la restaurantul Cocoșatu din Capitală, celebru pentru micii săi, aflat pe Strada Neagoe Vodă. 20 de oameni au fost evacuați, potrivit pompierilor.

UPDATE 11.33 | Incendiul a fost localizat

„Incendiul s-a manifestat pe aproximativ 5 mp la nivelul acoperișului, la tubulatura de evacuare a fumului, în acest moment este localizat. Până în acest moment, nu sunt persoane cu probleme medicale.

Vor fi retrase din dispozitiv 3 autospeciale de stingere și Detașamentul Special de Salvatori”, au transmis pompierii

Știrea inițială

„În urmă cu scurt timp am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu, produs la un restaurant situat pe Strada Neagoe Vodă.

Incendiul se manifestă la nivelul acoperișului, cu posibilități de propagare la o clădire învecinată.

Au fost evacuate 20 de persoane.

Au fost alertate 8 autospeciale de stingere, autospeciala pentru intervenție la înălțime, 2 SMURD si Detasamentul Special de Salvatori”, au transmis reprezentanții ISU București Ilfov.

AUTORUL RECOMANDĂ:

Știre în curs de actualizare