Reportaj din Parcul Carol. Jandarmeria și-a etalat cele mai impunătoare arme și dotări. Mașina blindată a forțelor de ordine consumă cât 3 Lamborghini
Cai, câini, fanfară, arme şi maşini unice în ţară folosite în misiuni speciale, uniforme din cele mai vechi timpuri şi până astăzi, trasee sportive, tiroliană, ateliere de pictură şi chiar o colecţie cu ecusoane din toată lumea sunt câteva dintre vedetele pe care Jandarmeria Română le-a expus duminică în Parcul Carol.
Pe 3 aprilie, jandarmii au împlinit 176 de ani de la înfiinţare. Evenimentul a fost marcat, duminică, în Parcul Carol, alături de bucureştenii care s-au alăturat activităţilor organizate cu acest prilej.
Pentru câteva ore, părinţii au putut să stea liniştiţi în timp ce jandarmii aveau grijă de copii. Trasee cu tiroliană, circuite sportive, câini şi cai folosiţi de oamenii legii în misiuni de descurajare a infractorilor au fost duminică gazdele bucureştenilor.
Câinele Hugo îşi primeşte comenzile în limba franceză
Hugo are 4 ani şi îşi primeşte comenzile în limba franceză. Conductorul său vorbeşte fluent cinci limbi străine, însă, spune acesta a ales limba lui Victor Hugo pentru dresaj.
În nomenclator numai în franceză sunt permise două comenzi: „şezi! şi „nu mişca!”.
„Câinele nu ştie comanda: «Hoţu’!» Unde-i hoţul? N-avem hoţul”, exemplifică dresorul lui Hugo.
Câinele este asmuţit asupra infractorului cu ajutorul unei onomatopee pe care conductorul o foloseşte care este tot în limba franceză şi cu inflexiunea vocală potrivită.
Dacă patrupedul nu o recunoaşte nu prinde infractorul, ne mai spune conductorul lui Hugo, care-l antrenează de la 9 ani.
La standul celor de la Batalionul 1 Jandarmi Special Intervenţie Antiteroristă şi Acţiuni Speciale, atrage atenţia un vehicul. Este o maşină semiblindată, unică în ţară, folosită pentru misiuni de luptă urbană. Consumă 60 de litri de combustibil la suta de kilometri.
Este dotată cu două rezervoare ca să fie siguri că nu fac pană în timpul vreunei misiuni.. Este OSHKOSH, pe o platformă Ford.
Autovehiculul poate merge şi dacă are cauciucurile sparte, fiind dotat cu un sistem run-flat tires.
A fost folosită în câteva misiuni de către jandarmi pentru transferul la închisoare al unora dintre cei mai căutaţi infractori.
Un vehicul blindat Oshkosh JLTV costă între 230-270.000 de dolari și poate ajunge la 433.539 de dolari, cu tot cu echipamentul militar care include și rachete ghidate anti-tanc.
De obicei, astfel de vehicule se află în dotarea militarilor.
Puşca cu lunetă de calibru 50 care dărâmă ziduri şi distruge maşini blindate
Şi tot în dotarea aceluiaşi batalion se află şi o puşcă pentru lunetişti, de calibru 50, folosită pentru demolarea zidurilor care se interpun între oamenii legii şi infractori sau la spulberarea maşinilor care le blochează trecerea, ne spune jandarmul de la standul Batalionului 1.
Unicul exemplar din ţară este deţinut de Jandarmeria Română, ne mai povestesc jandarmii de la stand, însă nu pot spune şi dacă au folosit-o vreodată.
Arma este una destul de controversată, având în vedere că nu poate să fie folosită decât de pe suport din cauza reculului foarte puternic ce poate disloca umărul celui care trage cu ea.
Puștile cu lunetă de calibru .50 (12.7x99mm NATO sau 12.7x108mm) sunt arme anti-material și de precizie extremă, concepute pentru angajarea țintelor la distanțe mari și penetrarea blindajelor ușoare.
Caracteristicile includ recul masiv, greutate mare, sisteme de ochire performante și putere de distrugere ridicată.
Şi pentru că nu e aniversare fără tort, soţia unuia dintre cei aflaţi la muncă, în zi de duminică şi de Florii, s-a gândit că n-ar strica să le facă o surpriză jandarmilor din Parcul Carol.
Pe tot parcursul evenimentului, fanfara Jandarmeriei Române a interpretat muzică de promenadă, iar câţiva bucureşteni chiar s-au bucurat că pot exersa paşii de vals.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Un jandarm și un cal fac cât 30 de oameni. Povestea incredibilă a lui Alex și Lord