Jandarmii i-au „colindat” pe ultrașii de la FCSB și Rapid: amenzi de peste 124.000 de lei
Jandarmii au întocmit două acte de sesizare a organelor de urmărire penală și au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 124.450 de lei, în urma neregulilor constatate la derby-ul FCSB – Rapid, de duminică seară, 21 decembrie.
Potrivit autorităților, sesizările penale au fost făcute în conformitate cu prevederile Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, ca urmare a încălcării legislației în vigoare.
Din totalul sancțiunilor contravenționale aplicate, patru amenzi, în valoare cumulată de 100.000 de lei, au fost aplicate organizatorului evenimentului sportiv. De asemenea, societatea specializată de pază și protecție a fost sancționată cu două amenzi, în valoare totală de 20.000 de lei, pentru nerespectarea obligațiilor legale.
Totodată, jandarmii au dispus patru sancțiuni complementare, constând în interzicerea accesului la competițiile sportive pe o perioadă de șase luni.
Reprezentanții Jandarmeriei precizează că verificările continuă, în vederea identificării și sancționării și a altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
RECOMANDAREA AUTORULUI:
Dinamo pierde cu UTA, 0-2, iar Kopic vrea transferuri urgente. „S-a creat presiune”