Luca Niculescu ezită să spună dacă românii vor avea taxe noi în 2027. Ce a declarat premierul despre rectificarea bugetară

Publicat: 27 10. 2026, 22:45

Prim-ministrul României, Luca Niculescu, a fost prezent marți, 27 octombrie, la Chișinău, unde s-a întâlnit cu omologul său, Vasile Tofan, și cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. În timpul conferinței de presă susținute la finalul zilei de lucru, premierul a fost întrebat dacă va prioritiza prezentarea unui raport detaliat cu privire la situația economică a țării, înainte de începerea demersurilor pentru rectificarea bugetară, așa cum solicită PSD. Niculescu a explicat că va urmări ambele aspecte în paralel, „mâine dimineață”. De asemenea, premierul a ezitat să ofere un răspuns concret la întrebarea despre posibilitatea introducerii unor noi taxe și impozite din 2027.

 Loading ...

„Dorința noastră puternică nu este de a-i împovăra pe români cu alte taxe și cu alte impozite”

„Mi se pare logic să știm cum stăm cu finanțele țării. În același timp, este urgentă rectificarea bugetară. Mâine dimineață mă voi apleca asupra acestui subiect cu celeritate. Cele două discuții (n.r. – prezentarea situației economice și rectificarea bugetară) vor merge în paralel.

Așa cum am spus, în mai multe rânduri, va exista o indexare a pensiilor. Imediat cum vom avea datele precise despre execuția bugetului și despre cum va arăta bugetul pe anul viitor, o să răspund precis.

Nu este dorința nimănui de a crește taxe și de a avea impozite noi, este ceea ce am susținut și în programul de guvernare. O spunem de la începutul acestui mandat. Probabilitatea cea mai mare este în sensul celor declarate de domnul președintele al Partidului Social Democrat.

În același timp, trebuie să ne înscriem în liniile fiscal-bugetare despre care am vorbit și, când vom avea cifrele, vom ști mai bine. Dorința noastră puternică nu este de a-i împovăra pe români cu alte taxe și cu alte impozite.

Cu domnul Grindeanu discut destul de des, voi continua discuțiile și vedem, poate fi telefonică, poate fi o întâlnire, dar nu este nimic surprinzător când președintele partidului discută cu premierul României”, a declarat Luca Niculescu.

Luca Niculescu și Maia Sandu

Luca Niculescu, după întâlnire cu Maia Sandu: „România își menține angajamentul ferm de a susține Republica Moldova pe toate liniile”

Într-o postare publicată pe pagina personală de X, publicată la scurt timp după întâlnirea cu președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, Luca Niculescu a confirmat că statul român își continuă eforturile pentru sprijinirea țării vecine, atât în consolidarea stabilității și securității, cât și în dezvoltarea economică. 

„În fața provocărilor actuale, consolidarea rezilienței Republicii Moldova și întărirea capacității sale de a răspunde provocărilor de securitate rămân priorități comune, care necesită o coordonare strânsă.

România își menține angajamentul ferm de a susține Republica Moldova pe toate liniile de efort, atât în consolidarea stabilității și securității, cât și în dezvoltarea economică, prin proiecte de interconectare și printr-o prezență investițională românească care vor contribui la avansarea parcursului său european”, a scris Luca Niculescu în postarea publicată pe X.