Mesajul Crăciunului din 2025: Pace. Ce urări au mai făcut liderii lumii
Liderii lumii au transmis, de Crăciun, mesaje în care tema principală a fost pacea. De la Washington la Londra și Kiev, apelurile la reconciliere și speranță au dominat discursurile.
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a combinat urările de Crăciun cu atacuri politice. El le-a urat „Crăciun fericit” și democraților, pe care i-a jignit. Trump a spus că America este „din nou respectată” și a reluat teme legate de imigrație și ordine publică.
„Crăciun fericit tuturor, inclusiv gunoaielor radicale de stânga, care fac tot posibilul să ne distrugă ţara, dar eşuează lamentabil. Nu mai avem graniţe deschise, bărbaţi în sporturi feminine, transgender pentru toată lumea sau autorităţi slabe de aplicare a legii. Suntem din nou respectaţi, poate ca niciodată până acum. Dumnezeu să binecuvânteze America!!!” a scris Donald Trump.
Un mesaj puternic a venit din Ucraina. Președintele Zelenski a spus că, de acest Crăciun, ucrainenii se roagă pentru pace, așa cum o fac de aproape patru ani, de la începutul războiului. El a declarat că toți împărtășesc același vis și că își doresc o lume fără Vladimir Putin.
„Azi împărtăşim cu toţii un vis. Şi formulăm o singură dorinţă: «El (Vladimir Putin, n.r.) să piară», ne spunem cu toţii în gând. Însă atunci când ne întoarcem către Dumnezeu, bineînţeles, cerem ceva mai mare. Cerem pace în Ucraina. Luptăm pentru ea. Şi ne rugăm pentru ea. Şi o merităm!”
De la Moscova, Kremlinul a transmis că analizează planul de pace propus de SUA, dar nu este mulțumit de el. Cu toate acestea, Vladimir Putin i-a transmis lui Donald Trump un mesaj de Crăciun.
Și Regele Charles al III-lea le-a transmis, joi, britanicilor un mesaj de Crăciun în care a îndemnat la compasiune, reconciliere și unitate, într-o lume pe care a descris-o tot mai nesigură și agitată.
”Îmi pare că trebuie să preţuim valorile compasiunii şi reconclierii. Atunci când mă întâlnesc cu persoane de diverse confesiuni, găsesc extrem de încurajator să aud tot ceea ce avem în comun, şi anume o dorinţă împărtăşită de pace şi un respect profund faţă de viaţă”.
Un mesaj important de pace a venit și de la Vatican. Papa Leon al XIV-lea a spus că „nu există loc pentru Dumnezeu dacă nu există loc pentru oameni” și a subliniat că Crăciunul este o sărbătoare a speranței, care îi cheamă pe toți să fie mesageri ai păcii.
AUTORUL RECOMANDĂ: