Ministerul rus de Externe constată ”forțarea unei atmosfere neprietenoase în jurul Rusiei în discursul politic românesc”

Publicat: 06 06. 2022, 11:52
Ambasada Rusiei la București / Foto - Facebook

Ambasada Federației Ruse la București a publicat, pe pagina de socializare, extrase din raportul anual – pe 2021 – al Ministerului Rus de Externe, subiectul principal fiind ”încălcările drepturilor cetățenilor ruși și ale compatrioților în străinătate”.

Cu toate că există precizarea conform căreia în România nu au fost încălcate drepturile cetățenilor ruși, neexistând nici măcar un caz de detenție, raportul punctează că se înregistrează o ”atmosferă neprietenoasă în jurul Rusiei”.

La finalul postării din mediul online există și un link care, teoretic, ar trebui să ducă la raportul respectiv, numai că pagina nu poate fi accesată.

”În 2021, misiunile diplomatice ruse nu au dezvăluit niciun caz de detenție în România a cetățenilor ruși și persecutare a acestora din motive politice, îndepărtare a copiilor din familiile acestora, obstrucționare și restrângere a activităților jurnaliștilor ruși și a persoanelor care reprezintă interesele presei interne, precum și niciun caz de încălcare a drepturilor cetățenilor noștri în locurile de detenție”, se precizează în primul extras prezentat de Ambasada Federației Ruse la București.

”Riscul de a deveni obiect de hărțuire al instituțiilor mass-media românești”

Potrivit Ministerului rus de Externe, în România ar fi ”forțată” o ”atmosferă neprietenoasă în jurul Rusiei”, totul pe fondul creșterii ” sentimentelor rusofobe în mass-media pro-occidentale”.

Conflictul din Ucraina se află în plină desfășurare, ajungându-se, din nefericire, în cea de-a 103-a zi de război, dar Ministerul rus de Externe, potrivit acestor extrase publicate de Ambasadei Federației Ruse la București, aduce în discuție chiar și puncte de vedere divergente în ceea ce privește Al Doilea Război Mondial, dar și un așa-zis ”risc de hărțuire” în mass-media din România.

În același timp, forțarea unei atmosfere neprietenoase în jurul Rusiei în discursul politic românesc, creștere sentimentelor rusofobe în mass-media pro-occidentale, în general, au un impact negativ asupra poziției și moralului compatrioților noștri care locuiesc în România.

O expresie deschisă a acordului cu poziția Rusiei și chiar cu un punct de vedere parțial asemănător cu aceasta privind probleme de istorie, în primul rând, privind cel de-al Doilea Război Mondial, și probleme internaționale actuale, este legată de riscul de a deveni obiect de hărțuire de către anumite mass-media românești și, ca urmare, de apariția dificultăților în alte domenii ale vieții, inclusiv la locul de muncă”, se mai precizează în acest raport anual al Ministerului Rus de Externe.


Citește și: