Ministrul Apărării spune cum ar putea România să contribuie la deblocarea strâmtorii Ormuz

Publicat: 30 03. 2026, 21:48
Actualizat: 30 03. 2026, 22:56

Invitat în platoul Euronews, Ministrul Apărării a oferit clarificări despre modul în care România s-ar putea implica în criza din Strâmtoarea Ormuz, punct strategic blocat acum din cauza războiului din Iran. Anterior, el a spus că România a adunat experiență în activitățile de deminare a apelor.

„Președintele României a anunțat că România vrea să fie parte într-o coaliție de țări care abordează această problemă. Convingerea mea e că tăcerea monumentală din jurul MApN nu e sănătoasă pentru români. E legitim ca românii să știe ce poate face Armata Română, cu ce poate contribui,” a declarat Miruță.

Radu Dinel Miruta, viceprim-ministru si ministrul Apararii Nationale – ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO

Ministrul Apărării a precizat că simpla prezență la masa negocierilor este un pas strategic, chiar dacă s-ar putea ajunge la concluzia că nu este nevoie de o acțiune directă din partea României.

„Eu am spus că, tehnic, România ar avea următoarele posibilități, dar nu înseamnă că va folosi una dintre ele. S-ar putea ca atunci când vor sta la masă, să-și dea seama că nu e nevoie să facă nimic.”

Scafandri și experți în deminare pentru misiunea din Iran

Cu doar câteva zile în urmă, Radu Miruță a detaliat capacitățile tehnice pe care România le poate pune „pe masă”. Ministrul a evidențiat faptul că armata are o experiență suplimentară în zona de deminare, dobândită în utlimii ani. Pe lângă deminare, acesta spunea că România poate contribui cu ofițeri de Stat Major și cu scafandri de mare adâncime.

„Am căpătat ceva experiență suplimentară față de cea pe care o aveam, în zona de deminare, având în vedere ultimii ani, cu minele din Marea Neagră din partea Federației Ruse. Avem ofițeri de Stat Major care pot contribui cu capacitatea tehnică de programare a lucrurilor de acolo, cu chestiuni tehnice, militare, care pot ajuta la o astfel de operațiune. Avem divizie de scafandri de mare adâncime, care au experiență, și e posibil să fie nevoie de acțiuni și subacvatice, care să implice scafandri”, a spus Miruță.

 


AUTORUL RECOMANDĂ: