Dinel Miruță, după victoriile repurtate în bătăliile cu Dunărea, face un anunț triumfător: „Nu puteți voi manipula, cât putem noi corecta!”

Publicat: 20 08. 2026, 07:35
Actualizat: 20 08. 2026, 08:34
Radu Miruță: „Nu puteți voi manipula, cât putem noi corecta!”

Aureolat după victoriile repurtate în bătăliile cu Dunărea cea secată în aval, ministrul Apărării declară război și propagandei. Nu-și nominalizează rivalii, dar dă de înțeles că „noi”, adică USR-ul încă aflat la guvernare, prin sfidarea unui vot covârșitor dat de Parlament, „putem corecta”. Ce anume, nimeni n-a aflat, dar nu-i greu de bănuit că Radu Dinel Miruță nu s-a referit la deficitul țării, la inflație sau la reparat greșelile făcute de Guvernul Bolojan.

Într-o postare pe Facebook, Radu Miruță arată în cinci rânduri ce înțelege el din democrație: să rămâi ministru chiar dacă Parlamentul țării te demite!

„Suntem o țară în care majoritatea gândește, nu înghite pe nemestecate propagandă!”, spune ministrul Apărării.

 Loading ...

Miruță: „O țară în care majoritatea gândește”

Miruță și-a însoțit textul de o fotografie de la un protest organizat în sprijinul lui Dominic Fritz. Liderul USR și primarul orașului Timișoara a fost declarat incompatibil de ANI, iar Curtea Constituțională l-a anunțat că așa rămân lucrurile, în ciuda încercărilor de a le schimba – trebuie să elibereze biroul de primar.

Câteva sute de români au ieșit la protest, iar pentru Radu Miruță a fost suficient cât să anunțe triumful „majorității”. Evident, nici nu se putea o altă interpretare, din moment ce USR guvernează și conduce România cu 12% scor la precedentele alegeri parlamentare.

„Nu puteți voi manipula, cât putem noi corecta! Bunul simț și onestitatea au mereu capacitatea să iasă la suprafață! Suntem o țară în care majoritatea gândește, nu înghite pe nemestecate propagandă!

Oameni buni, să gândim cu mintea noastră dacă vrem să lăsăm acel mai bine copiilor noștri”, scrie Radu Miruță, nu înainte de a-și încheia textul cu un mesaj haștagist: SusținDominic”.

CCR a declarat constituțional „amendamentul Fritz”

Curtea Constituțională a României a declarat luni 17 august constituțional amendamentul, depus de PSD, la Legea Integrității, conform căruia persoanele declarate în stare de conflict de interese, care dețin o funcție publică, își pierd mandatul.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, riscă, astfel, să-și piardă funcția, având în vedere că a fost declarat în conflict de interese de către Autoritatea Națională de Integritate, în luna iunie.

Agenția Națională de Integritate a stabilit că, în anul 2020, Dominic Fritz a aprobat un referat privind modificarea unui Plan Urbanistic Zonal. Documentația tehnică aferentă proiectului fusese realizată de firma unui arhitect care îl împrumutase pe Fritz cu 25.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale din 2020.