🚨 Mircea Lucescu, înmormântat la Cimitirul Bellu cu onoruri militare. Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Bellu
Mircea Lucescu, cel mai titrat antrenor român din istoria fotbalului, este înmormântat vineri, 10 aprilie, la Cimitirul Bellu, din Capitală. Ceremonia va fi precedată de onoruri militare, ca semn de recunoștință față de contribuția pe care a adus-o la dezvoltarea și promovarea sportului românesc.
Mii de suporteri, dar și foști și actuali jucători, oficiali din lumea fotbalului, artiști, oameni de presă, plus nelipsiții politicieni i-au adus un omagiu lui „Il Luce”.
Cu toții au venit să-și ia rămas bun de la căpătâiul marelui antrenor, la Arena Națională, acolo unde sicriul a fost depus două zile.
Programul ceremoniei de înmormântare
Programul ceremoniei de înmormântare începe dimineața, cu plecarea cortegiului funerar de la stadion spre Biserica Sfântul Elefterie. Potrivit Mediafax, aici este oficiată slujba de înmormântare, la care participă familia și invitații apropiați.
După ceremonia religioasă de la biserică, întreg cortegiul se va deplasa spre Cimitirul Bellu, unde va fi înmormântat reputatul tehnician. Lucescu va fi înhumat la „Bellu”, în jurul prânzului, cu onoruri militare, acordate pentru meritele sale deosebite și pentru impactul pe care l-a avut asupra sportului românesc.
Accesul în zona cimitirului este restricționat, fiind permis doar familiei și invitaților apropiați.
Mircea Lucescu a trecut la cele veșnice la 7 aprilie 2026, la vârsta de 80 de ani. Cariera lui a marcat fotbalul din România și toată Europa. De-a lungul unei vieți dedicate „sportului rege”, a antrenat cluburi importante din țară (Dinamo, Rapid), Italia (Inter, Pisa, Brescia, Reggiana), Turcia (Galatasaray, Beșiktaș), Ucraina (Șahtior, Dinamo Kiev) și Rusia (Zenit St.Petersburg).
Cea mai mare performanță europeană a venit în 2009, când a câștigat Cupa UEFA cu Șahtior Donețk. De asemenea, are în palmares și Supercupa Europei, cucerită cu Galatasaray Isanbul, într-o finală împotriva marelui Real Madrid.
RECOMANDAREA AUTORULUI: