Muniție din Al Doilea Război Mondial, descoperită într-o pădure din Neamț

Publicat: 02 01. 2021, 06:53

Mai multe obiecte de muniție din Al Doilea Război Mondial au fost descoperite de un bărbat într-o pădure din comuna Brusturi, județul Neamț.

Potrivit ISU Neamț, echipa pirotehnică a intervenit vineri în pădurea Poiana din comuna Brusturi pentru asanarea mai multor obiecte de muniție, printre care 45 de cartușe de calibru 7,92 mm și o grenadă defensivă, informează Mediafax.

Muniția a fost descoperită de un bărbat de 44 de ani din București, cu ajutorul unui detector de metale deținut legal.

„La locul indicat s-au deplasat pirotenicienii nemțeni cu autospeciala din dotare și au verificat zona în care a fost găsită muniția, pe o suprafață de aproximativ 500 de metri pătrați. Au mai fost descoperite: două lovituri de aruncător de calibru 60 mm și trei cartușe de calibru 14,5 mm”, a transmis ISU Neamț.

Muniția găsită, care provine din Al Doilea Război Mondial, a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță pentru a fi distrusă ulterior.

Muniție de război găsită la Satu Mare – FOTO

În decembrie 2019, în incinta Poligonului de trageri al M.A.I. din localitatea Moftin, echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Someș” al județului Satu Mare a desfășurat o misiune de distrugere a muniției rămasă neexplodată din timpul conflictelor armate.

Cele 14 de elemente de muniție constând în proiectile explozive, bombe de aruncător și grenade ofensive și defensive de mână au fost descoperite pe teritoriul județului nostru, pe parcursul acestui an, cu ocazia executării a 15 misiuni de asanare a teritoriului de muniția neexplodată.

În cele mai multe situații, munițiile au fost descoperite pe timpul executării unor lucrări agricole sau de amenajare în gospodării ori zone nelocuite. Misiunile de ridicare, transportare, depozitare și distrugere a muniției rămasă neexplodată sunt executate de o echipă de pirotehniști care au o pregătire specială în acest domeniu. Astăzi, distrugerea munitiei a fost excutată prin explodare folosind procedeul electric, fiind utilizate 2 kg de trotil.