Nadia Comăneci, primită de Roberta Metsola la Parlamentul European, la 50 de ani de la primul 10 din istoria gimnasticii

Publicat: 16 03. 2026, 19:08
Actualizat: 16 03. 2026, 19:42

Nadia Comăneci este invitată de onoare la Parlamentul European, la 50 de ani de la performanța istorică de la Montreal. La Bruxelles au loc mai multe evenimente dedicate „Zeiței de la Montreal”, organizate în cadrul programului „Anul Nadia 2026”.

Nadia Comăneci continuă să rămână un nume uriaș în sportul mondial. Fosta gimnastă a mers la Bruxelles, acolo unde a fost primită de Roberta Metsola.

Momentul de la Bruxelles a fost unul extrem de emoționant, iar Nadia Comăneci a fost felicitată de Roberta Metsola. Președinta Parlamentului European a fost impresionată de cadourile primite și a vrut să le vadă pe loc: un tricou pe care scria „Nad1a”, o carte pentru Casa Istoriei Europene și o eșarfă.

La festivități participă și câteva tinere gimnaste de la un club din Onești.

Sursa Foto: Mihai Pop – Mediafax

Sursa Foto: Mihai Pop – Mediafax

Alături de Nadia Comăneci la Parlamentul European s-au aflat și alte nume mari ale sportului românesc, precum Marian Drăgulescu, Simona Amânar, Cătălina Popor, Ana Maria Brânză, Marius Urzică, Andreea Răducan sau Mihai Covaliu.

Sursa Foto: Mihai Pop – Mediafax

Organizatorii evenimentului sunt Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, Mihai Covaliu, președinte la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, dar și alți europarlamentari români.

„În drum spre Bruxelles cu nimeni alta decât inegalabila Nadia Comaneci. Vom celebra, împreună, la Parlamentul European, 50 de ani de la momentul perfect de la Montréal. Un vis devenit realitat”, a scris Negrescu pe Facebook, luni dimineață.

La plecarea de la eveniment, Nadia Comăneci a fost recunoscută de un grup de turiști nemți din Hanovra. A rămas și a vorbit puțin cu ei.

Sursa Foto: Mihai Pop – Mediafax

Sursa Foto: Mihai Pop – Mediafax

RECOMANDAREA AUTORULUI: