Nicolae Bacalbașa, infectat cu Covid-19! Medicul are nevoie de oxigen

Publicat: 01 12. 2020, 07:08
Nicolae Bacalbașa, infectat cu Covid-19! Medicul are nevoie de oxigen / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Medicul Nicolae Bacalbașa a fost infectat cu noul coronavirus și trece prin clipe grele.

Nicolae Bacalbașa este dependent de o sursă de oxigen. Acesta a făcut mărturisirile la România Tv.

„Mă aflu într-o situație absolut anormală, dependent de oxigen. E foarte greu pe omul care-i animal social să-l faci să respecte distanțarea. N-ai ce face. În viață, din păcate, te pui în fața unor situații, din care esențial este să supraviețuiești. E aproape imposibil să te ferești, sigur că da, asta este. Dar din păcate unii facem forme mai urâte. În funcție de genele tale, de starea de sănătate anterioară”, a spus Bacalbașa.

Scandal de proporții în plenul Camerei Deputaților: Bacalbașa a folosit un termen nazist – VIDEO

Deputatul PSD Nicolae Bacalbașa i s-a adresat unui coleg din Parlament cu terminologia nazistă „untermench”, termen folosit de naziști pentru „non-arieni”. Deputatul Ovidiu Gantz din partea grupului Minorităților l-a apostrofat pe Bacalbașa acuzând o campanie de discreditare a etniei germane.

Nicolae Bacalbașa, deputat PSD, bruscat și huiduit in fața Parlamentului

În 2018, deputatul PSD Nicolae Bacalbașa a fost bruscat și huiduit de protestarii din fața Parlamentului.

Protestarii care se aflau, miercuri, în fața Palatului Parlamentului, l-au observat pe deputatul Nicolae Bacalbașa în timp ce ieșea din instituție și l-au huiduit. De asemenea, l-au bruscat și i-au adresat numeroase jigniri. Nicolae Bacalbașa a avut nevoie de protecția jandarmilor, pentru a putea traversa în siguranță parcul Izvor și a ajunge la stația de metrou.

„Nu scăpați!”, „Comunistule!”, „Hoții!”, sunt doar câteva dintre lozincile pe care protestarii i le-au adresat lui Bacalbașa.

Câteva zeci de persoane se află, miercuri, în fața Palatului Parlamentului, pentru a-și exprima nemulțumirea față de recentele modificări ale codurilor penale. Ei susțin că prioritățile aleșilor nu sunt domenii ca sănătatea sau educația, ci „salvarea din fața acuzațiilor penale”.