Nicușor Dan merge în Croația la Summitul celor Trei Mări, dar fără întâlniri bilaterale cu gazdele. Care este agenda președintelui
Președintele Nicușor Dan va pleca în Croația. Șeful statului va participa la cea de-a 11-a reuniune a Summitului Inițiativei celor Trei Mări și la Forumul de Afaceri de la Dubrovnik. Comparativ cu ceilalți oficiali, Nicușor Dan nu va avea nicio întâlnire bilaterală cu gazdele croate, relatează Mediafax.
Nicușor Dan, prezent la cea de-a 11-a reuniune a Summitului Inițiativei celor Trei Mări și la Forumul de Afaceri de la Dubrovnik
Gazda Summitului este premierul croat, Andrej Plenković. Evenimentul va reuni liderii țărilor care au răspuns „prezent”, oficiali din partea partenerilor strategici și instituțiilor financiare internaționale.
„În contextul unor schimbări globale profunde, marcate de remodelarea lanțurilor valorice globale și de schimbările rutelor comerciale, Inițiativa celor Trei Mări se impune din ce în ce mai mult ca o punte strategică de conectivitate cu o dimensiune globală clară, în special între Europa și Asia, prin Coridorul Mijlociu și IMEC”, au anunțat organizatorii.
Summitul va avea loc pe data de 28 aprilie
Summitul va avea loc pe data de 28 aprilie la Hotelul Palace din Dubrovnik și include semnarea acordurilor, o sesiune foto comună, declarații de presă, o sesiune plenară și o conferință de presă.
„Discuțiile se vor concentra pe transporturi, energie și conectivitate digitală, consolidarea securității energetice, dezvoltarea infrastructurii strategice și creșterea rezilienței și competitivității Uniunii Europene. Se va pune un accent deosebit pe rolul instituțiilor financiare și al capitalului privat în implementarea proiectelor cheie”, a precizat cabinetul premierului croat.
Pe 28 aprilie, premierul Croației, Andrej Plenković va avea începând cu ora 10.30, ora locală, întâlniri bilaterale cu următorii:
- premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu,
- secretarul de stat pentru Energie al SUA, Chris Wright
- președintele Consiliului de Miniștri al Bosniei și Herțegovinei, Borjana Krišto
- Președintele Muntenegrului, Jakov Milatović
- Președintele Republicii Polone, Karol Nawrocki
- Prim-ministrul Ucrainei, Yulia Sviridenko
Palatul Cotroceni menționează participarea lui Nicușor Dan doar marți, la ora 15.30, ora României, la Summitul Inițiativei celor Trei Mări, la cina de lucru oferită de premierul croat de la ora 21.00, și la dezbaterea de a doua zi, miercuri, ora 10.00, la Forumul de Afaceri.
Recomandările autorului: