O femeie din Iași a fost rănită după ce a căzut cu mașina în râul Bahului. Cum a reușit să iasă din autoturism înainte de sosirea pompierilor
O femeie a fost rănită, luni dimineață, după ce autoturismul pe care îl conducea a căzut în râul Bahului. Aceasta a reușit să iasă din mașină înainte ca echipajele de intervenție să sosească la fața locului și a fost transportată la spital. În autoturism nu se mai aflau alte persoane.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași a transmis că luni dimineață a fost primit un apel la numărul de urgență 112, care sesiza că un autoturism a căzut în râul Bahului, între Podul Metalurgie și Podul Sfântul Ioan, din municipiul Iași. La locul solicitării au fost direcționate de urgență două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj de prim ajutor, cu un total de 13 pompieri militari, din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași.
La sosirea echipajelor de intervenție, s-a constatat că un autoturism a ieșit de pe șosea și a ajuns în albia râului Bahlui. Femeia aflată în mașină s-a autoevacuat înainte de sosirea forțelor de intervenție, fiind găsită pe mal. Aceasta era conștientă și cooperantă și a fost evluată medical de către echipajul EPA. După ce i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, femeia a fost transportată la spital și, potrivit pompierilor militari ieșeni, în autoturism nu se mai aflau alte persoane.
Acum, pompierii acționează pentru asigurarea măsurilor de prevenire, verificarea zonei și sprijinirea operațiunilor pentru scoaterea autoturismului în condiții de siguranță. De asemenea, cazul rămâne în atenția autorităților competente pentru stabiliea împrejurărilor producerii evenimentului.
RECOMANDAREA AUTORULUI: