O tânără de 23 de ani din Blaj a fost găsită moartă în casă
Polițiștii din Alba au deschis o anchetă după ce o tânără de 23 de ani a murit în locuința sa . anchetatorii au precizat că nu au fost constatate urme vizibile de violență pe trupul fetei.
O tânără în vârstă de 23 de ani, din Blaj, a murit marți seară după ce i s-ar fi făcut rău, în jurul orei 23:30. Ea se afla într-o stare de inconștiență atunci când echipajele medicale au ajuns și a fost declarată decedată după ce medicii au încercat să efectueze manevrele de resuscitare.
O tânără de 23 de ani din Blaj a fost găsită moartă în casă
”La examinarea sumară a trupului acesteia, nu au fost constatate urme vizibile de violență fiind transportat la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, au afirmat reprezentanţii IPJ Alba.
Polițiștii fac acum cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs evenimentul.
Recomandările autorului:
- Povestea incredibilă a unui bărbat găsit în viață, deși era dispărut și declarat mort de 17 ani. Unde a fost până acum și de ce plecase de acasă
- Suspiciune de crimă la Corbeanca. Un bătrân a fost găsit mort, cu urme de violență pe corp. Fiul victimei a fost reținut de polițiști
- Povestea TRISTĂ a unui șef Metrorex care a fost găsit mort în casă, la 50 de ani: „Trăia singur, zăcea de câteva zile” / I-au scos postul la concurs