Noi date în Operațiunea: ”Cap de Porc”. George Simion susține că Marius Lulea este șantajat cu un dosar legat de siguranța națională și de Rusia. „S-a văzut cu șefi ai mai multor servicii în ultimele luni, lucru demonstrabil”
Liderul partidului AUR, George Simion, a postat joi, 29 octombrie, pe pagina personală de Facebook, un videoclip în care acuză o operațiune secretă, dar coordonată asupra membrilor formațiunii politice pe care o conduce. În mesajul publicat, Simion vorbește și despre situația cofondatorului AUR, Marius Lulea, care, în urmă cu aproape două săptămâni, a găsit un cap de porc la poarta casei unde locuiește. Liderul AUR susține că fostul prim-vicepreședinte al partidului este „șantajat într-un dosar cu privire la siguranța națională”, motiv pentru care „face tot ce îi spune sistemul”. Pe de altă parte, la scurt timp după incidentul din data de 18 octombrie, Lulea a declarat, în exlcusivitate pentru Gândul, că este ținta unei campanii de intimidare, pe care o consideră orchestrată de persoane din anturajul lui George Simion.
„Marius Lulea s-a văzut cu șefii și ofițerii mai multor servicii în ultimele luni, lucru demonstrabil foarte ușor”
„În ultimele luni, încă de când am refuzat să votăm Guvernul Veștea, au început asupra AUR fel de fel de manipulări, planuri bine ascunse, bine conspirate de către sistem. Au ticluit acest plan, i-au adus la ordine pe toți mogulii relevanți, pe toți proprietarii de televiziuni și de presă. Au aruncat fumigena cu Siegfried Mureșan, deși ei și-au instalat alt „Guvern-marionetă”.
A urmat arestarea lui Călin Georgescu. Nu le-a mers din prima. Vor să îl condamne, am spus asta de nenumărate ori și vor să ne însceneze diferite lucruri și să ne aresteze și pe noi, pe mine prima oară. Și parlamentari AUR, pentru că au văzut, nu găsesc oameni șantajabili în interiorul nostru.
Au găsit foști membri de partid, cum e fostul prim-vicepreședinte Marius Lulea, pe care îl șantajează pentru că au un dosar cu el legat de siguranța națională și legat de Rusia și legăturile lui cu alte țări. Și acum omul face tot ce i se spune de către sistem.
Mai exact, conform propriilor spuse, este în contact cu un general SRI care este în rezervă. De altfel, el s-a văzut cu șefii și ofițerii mai multor servicii în ultimele luni, lucru demonstrabil foarte ușor”, a explicat George Simion.
Marius Lulea, declarații în exclusivitate pentru Gândul după ce a găsit un cap de porc la poartă: „Înseamnă amenințare cu moartea”
La scurt timp după ce a găsit un cap de porc în fața porții, Marius Lulea a explicat că a pus la dispoziția polițiștilor imagini care ar putea duce la identificarea autorilor și îl indică pe George Simion drept principal suspect.
„Săptămâna trecută a apărut un afiș la mine, cu un personaj din desene animate. Nu m-am simțit intimidat. Dar astăzi, când am ieșit afară, am constatat că era un cap de porc. Simion a stat în Sicilia vreo trei luni, i-o fi venit vreo idee. Capul de mort înseamnă amenințare cu moartea.
Sunt mai mulți colegi din AUR care au primit. Sunt toți critici de-ai lui. Nu putem să lăsăm lucrurile așa. S-a întâmplat săptămâna trecută și astăzi, iată, o nouă amenințare.
Imaginile le-am pus la dispoziția poliției. Urmează să-i identifice. Nu cred că cei folosiți sunt membri AUR. George are un anturaj propriu, format din executanți de această factură, care nu sunt membri de partid.
Îl bănuiesc pe George Simion. Dosarul, cel mai probabil, va ajunge la Procuratura Generală”, a declarat Marius Lulea în exclusivitate pentru Gândul.