Orașul din România în care se testează bicicliștii cu etilotestul. S-au dat aproape 100 de amenzi într-o singură zi
Într-o localitate din România, bicicliștii au fost testați cu etilotestul, iar rezultatele i-au surprins pe polițiști. Au fost aplicate aproape o sută de amenzi într-o singură zi. Așa cum arată legea privind circulația pe drumurile publice, și acestora li se interzice circulația sub influența băuturilor alcoolice. Vezi mai jos informațiile.
Aproape 100 de bicicliști, dar și trotinetiști și pietoni au fost sancționați de oamenii legii, într-o singură zi, după ce aceștia au fost supus etilotestului. Polițiștii din Alexandria, județul Teleorman, i-au oprit pe cei care circulau cu bicicletele pe drumul public și au constatat că o mare parte dintre cetățeni consumaseră băuturi alcoolice.
„Poliția rutieră a oprit și a sancționat aproape 100 de bicicliști, trotinetiști și pietoni în oras. Unii habar nu aveau de reguli rutiere, alții erau bine abțiguiți. Acești indivizi, chiar dacă nu sunt în spatele unui volan, sunt destul de periculoși pe șosele, mai ales pe zonele pietonale”, se arată în postarea făcută de TeleormanNews.ro pe Facebook.
Ce reguli trebuie să respecte bicicliștii?
Există un regulament pe care participanții la trafic trebuie să îl respecte pentru ca circulația să se desfășoare în condiții optime. În cazul circulației bicicletelor, Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulaţia pe drumurile publice şi pentru stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor în acest sector din 31.05.1966 arată că aceștia nu au voie să circule sub influența băuturilor alcoolice.
„Art. 60. Se interzice bicicliştilor:
a) să circule cu bicicleta fără a fi echipată cu frână eficace, sonerie, o lumină albă îndreptată înainte, precum şi o lumină roşie sau un dispozitiv reflectorizant îndreptat înapoi;
b) să înveţe să conducă bicicleta pe drumuri publice cu circulaţie intensă;
c) să circule pe trotuare sau pe mijlocul părţii carosabile, pe aleile pentru pietoni din parcuri şi grădini publice;
d) să circule câte doi sau mai mulţi în acelaşi rând, în afara competiţiilor sportive organizate;
e) să circule luând mâinile de pe ghidon sau picioarele de pe pedale;
f) să se ţină cu mâna de autovehicule în mers sau să circule în spatele acestora la o distanţă mai mică de 25 m;
g) să transporte alte persoane pe biciclete prevăzute cu un singur loc, cu excepţia transportului copiilor până la 7 ani, dacă bicicleta este prevăzută în acest scop cu un suport aşezat în faţă;
h) să transporte orice fel de obiecte care ar stânjeni conducerea bicicletei sau circulaţia celorlalte vehicule;
i) să circule în timp ce se găsesc sub influenţa băuturilor alcoolice;
j) să circule pe autostrăzi şi pe drumurile naţionale E (deschise traficului internaţional), precum şi pe celelalte drumuri naţionale, dacă în direcţia în care se deplasează există drumuri sau poteci laterale ce pot fi folosite de biciclişti”, se arată în Secțiunea a V-a, Circulaţia bicicletelor”.
Autorul recomandă:
Sursă foto: Facebook