Organizațiile de mediu își declară solidaritatea cu jurnaliștii și activistul agresați, într-o acțiune la locul atacului. „Ne temem doar pentru pădure”

Publicat: 19 09. 2021, 16:15
Acțiune de solidaritatea în pădurea din Suceava / Sursa: Facebook - Agent Green

Membri ai Agent Green și a mai multor organizații de mediu au mers, duminică, în padurea unde au fost atacați doi jurnaliști și un activist care documentau tăierile ilegale din fondul forestier al României, într-un gest de solidaritate. „Ne temem doar pentru pădure”, au transmis participanții la această acțiune, prin care transmit și oamenilor legii să trateze ancheta cu maximă seriozitate.

Într-un gest de solidaritate cu jurnaliștii Mihai Dragolea și Radu Constantin Mocanu și activistul de mediu Tiberiu Boșutar, care au fost atacați violent joi după-amiază, de 20 de indivizi, în timpul filmărilor pentru un documentar legat de furtul de lemn dintr-o pădure privată, mai mulți voluntari ai organizațiilor de mediu au ajuns în comuna Panaci din Suceava, cea mai apropiată localitate de locul unde a avut incidentul, au anunțat reprezentanții organizației Agent Green. Aceștia au transmis, live, pe Facebook, acțiunea de solidaritate.

„Participanții atrag atenția că astfel de incidente violente împotriva libertății presei și a apărătorilor pădurilor trebuie să înceteze. Totodată, aceștia solicită Ministerului de interne să trateze cazul cu maximă seriozitate. Este nevoie ca adevărul să iasă cât mai curând la lumină. Generațiile viitoare merită șansa să crească într-o societate mai bună unde toți să ne simțim în siguranță, apărați și respectați de autorități”, consideră activiștii.

11 suspecție audiați, 4 cercetați sub control judiciar

Activistul Tiberiu Boșutar a povestit, într-un interviu pentru News Bucovina, dat în ambulanța care îl transporta la spital, momentele terifiante prin care au trecut, cum s-a produs atacul, subiniind că a fost „atacat și băut de sistem”.

Potrivit organizației Greenpeace România, care i-a susținut pe cei trei pentru a formula plîngerea penală, din discuție reieșeau elemente de încadrare la tentativă de omor, loviri și alte violențe, tortură, privare de libertate și distrugeri de proprietate.

Numărul persoanelor care au ajuns la audieri în cazul atacului din Suceava a crescut la 11, după cum a anunțat, vineri după-amiază comisarul Georgian Drăgan din cadrul IGPR. Înaintea depunerii plângerii penale, pe baza informațiilor apărute în spațiul public, polițiștii din Suceava se sesizaseră din oficiu și au întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violențe și distrugere.

Dintre toți cei audiați, patru bărbați au fost puși sub control judiciar, conform deciziei de sâmbătă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei. Trei sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe, iar cel de-al patrulea, pentru purtare abuzivă.