Păcăleală de 1 aprilie
Crescând și fetița mea și începând să fie tot mai conectată la calendare și adevăruri, am ajuns să o învăț, din inițiativa mea, desigur, ce-s alea păcăleli de 1 aprilie. Am ajuns să o sfătuiesc să nu se supere, să nu-i fie ciudă, dacă o păcălește cineva astăzi, să ierte eventualele poante proaste, nepotrivite vârstei și vieții ei și ea, la rându-i, dacă face glume cu cunoscuții, să aibă grijă să fie totdeauna glume cu final vesel. Cum m-a învățat pe mine tata, când eram mică, să fac. Cât a înțeles din pachetul de sfaturi oferit la 7 dimineața, în drumul mereu întârziat spre școală, am să văd la sfârșitul zilei care deja ne toacă mințile și liniștea.
Când eram eu copil, toată lumea inventa câte ceva pentru 1 aprilie. Sau voia să inventeze, încercând originalitatea în toate formele ei. Noi ne sunam toți cunoscuții, luam agenda casei și începeam să dăm telefoane, unele mai amuzante decât altele, râdeam și noi odată cu ei, cei păcăliți, întineream și noi, cu fiecare idee bună care ne venea în minte sau în voce. Era un spectacol spontan, cu lumină multă pe toate personajele, era un spectacol al vieții cu mult mai firesc decât spectacolele care se joacă azi, involuntar, pe-afară.
Afară e gălăgie multă.
Bucureștii sunt plini de șantiere – și poate că nu doar Bucureștii –, se sparg străzi întregi, se schimbă țevi, șine de tramvai, nici nu mai știm exact care e scopul marelui șantier care ne înconjoară. Până ne amintim, de parcă ne-am trezi dintr-un vis urât tot într-un vis urât, că mai sunt câteva luni și vin alegerile și că aproape toți cei care până acum au condus sectoare sau orașe au nevoie să se laude cu ceva rezolvat concret, cu o muncă reală, care să se audă și dincolo de fotoliile pe care se tolănesc, relaxați, în restul anilor de mandat, în care prea puțini îi trag la răspundere, ca să le afle activitatea și ca să o și evalueze.
Tot un fel de păcăleală de 1 aprilie e și marele șantier de azi numit România, un șantier care nu va rezolva, din păcate, marile probleme ale țării noastre care ar avea nevoie de tratament urgent și eficient. Dar cine să ne mai vindece?
În toată această bulă de praf, cine mai păcălește, cu naivitate și bun simț, pe cine? Și, mai ales, cum am putea să mai avem și forța să ne amuzăm de glumele pe care ni le propun cunoscuții, dacă întreaga noastră viață, de la un punct încolo, a devenit o amară și nepotrivită glumă?
Dar, în special dacă avem sub acoperiș inimi mici, la fel cum ne mințim și în alte ocazii că se mai poate reveni la normal și că nu toate fronturile sunt pline de învinși, ne prefacem și acum că nu e totul pierdut, închidem ochii și ne învățăm, cum spuneam, copiii despre 1 aprilie, de parcă asta ar fi singura zi în care unul sau altul ne pot păcăli, minți, înșela.
Pentru că, dragi copii, viața nu trebuie să devină toată o zi a păcălelilor și a vorbelor fără valoare. Luptăm pentru asta, noi, ăi puțini, cu voi, cei mai valoroși dintre toți oamenii lumii. Luptăm, obosim, apoi o luăm de la capăt.
Și trece. Viața trece. De-ar fi și asta tot o păcăleală de 1 aprilie…
Citește și: