Prima pagină » Actualitate » Celui care pleacă

Celui care pleacă

Celui care pleacă
Ana-Maria Păunescu

Ne pierdem, din când în când, prin amănunte, ne rătăcim, ducând cărarea pe care mergem pe altă parte decât ar duce, de obicei, marele drum. Se face târziu în ceasurile care nu se mai pot seta corect, tocmai pentru că ochii noştri nu mai ştiu să socotească bine. Credem că avem ordinea de zi stabilită corect, înaintăm, înaintăm, dar nu mai privim nici în stânga, nici în dreapta. Oboseală, oboseală serioasă în articulaţiile nostre. În culoarea din iris.

Până vine o veste suficient de greoaie, suficient de dureroasă, cât sță ne poată opri din loc. Vestea. George Nicolescu, marele artist care a sfidat un handicap care pe alţii i-ar fi redus la anonimat, George Nicolescu, acela care ne-a cântat cu atâta forţă despre Eternitate, a plecat tocmai acolo, înspre eternitatea care nu se mai termină niciodată.

L-am văzut ultima dată pe 11 martie, anul acesta, după ce un telefon al lui Andrei Păunescu mă îndemna să merg să-l vizitez pe George, în spitalul în care era internat de ceva vreme. Suferea fără ca oamenii să ştie. Nu cred că ar fi vrut ca prea mulţi dintre cei care ţineau cu adevărat la el să afle cât de greu îi era să rămână al acestei lumi, să aparţină în continuare acestui pământ de care, prin artă, prin talent, prin îndârjire, s-a legat de la începutul vieţii.

Era perfect conştient când l-am văzut, deși vorbea greu. Știa cine sunt, deşi ochii săi, ca totdeauna, nu reușeau să desluşească realităţile. El era un om care, de fapt, în fapt, totdeauna a văzut perfect, deşi îl bântuia un întuneric apăsător şi nemilos. George Nicolescu chiar vedea oamenii. Şi îi iubea pe toţi, în egală măsură. Îi apăra, fără să ţină cont de context. Şi râdea mult. Mi-l amintesc, privind în urmă, râzând, de dincolo de ochelarii negri care îi protejau orice posibilă tristeţe.

La 74 de ani, abia împliniţi pe 12 martie, „cântărețul orb”, cum îl caracterizează sec atâți așa-ziși jurnaliști, care nu au dat pe la școala de la care se învață respectul, se întoarce la Ploiești, pentru totdeauna. Și, după ce a trăit o viață fără să vadă, acum învață să trăiască o eternitate, fără să mai poată spune ceva, fără să ne mai poată cânta, fără să mai compună și să mai sune prieteni de sărbători, pentru un gând luminos. Niciodată nu uita să sune, să spună, să își confirme dragostea și prețuirea.

La ora despărțirii, ce mai e de spus? Ascultați-l pe George Nicolescu! „Celei care pleacă”, „Eu fără tine”, „Ordinea de zi”, „Eternitate”, „Imnul înecaților din Atlantida” și atâtea alte capodopere care nu vor dispărea niciodată.

Dumnezeu sigur îl va ocroti, în Rai, pe George! Și-l va pune să cânte, în marea tăcere, atât de tare, atât de des, atât de liber, încât, din când în când, în primăverile de început de veac, atunci când vom ști să privim spre Cerul în care s-a ascuns, atunci când vom vrea să redevenim buni, îl vom putea auzi, îl vom putea înțelege. Triste zile, triste socoteli. Nu ne rămâne decât să trăim cu frică, cu frica veștilor proaste, și să sperăm că regula celor trei, despre care am mai scris, nu se va respecta și în lumea artistică. Apără-i, Doamne!


Citește și:

Atenție la veștile bune!

Evadarea din paradis

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

”Chiriași la noi în țară”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Victorie DEFINITIVĂ pentru România în dosarul Roșia Montană! Gabriel Resources PIERDE și ultima cale de atac
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Teleorman înseamnă „pădure nebună”, iar Dâmbovița, „valea cu stejari”. De unde vin, de fapt, numele județelor României
Mediafax
Starship, din nou în SPAȚIU! Reușita companiei lui Elon Musk
Click
„Luptă cu celulele cancerigene!” Lidia Fecioru a dezvăluit leguma ieftină care are numeroase beneficii pentru organism
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Ce se întâmplă doctore
Dieta-specială cu care a slăbit Ozana Barabancea. Acum are o siluetă trasă prin inel: „Am ajuns să încap în rochiile din liceu”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
O planetă a dispărut în mod misterios de sub ochii astronomilor
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Misiunea NASA spre Lună a creat o gaură atât de mare în atmosfera superioară a Pământului încât a perturbat semnalele GPS
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...