Percheziţii acum la Piteşti. Este vizat un fost angajat al Ministerului Afacerilor Externe

Publicat: 22 01. 2026, 11:31
Actualizat: 22 01. 2026, 11:40

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție.

Este vizat un fost funcționar public din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, precum și alţi complici ai acestuia, iar prejudiciul  estimat, la acest moment, la peste 8 milioane de lei.

În cursul zilei de 22 ianuarie 2026, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în trei locații situate pe raza municipiului Pitești, la domiciliile unor persoane fizice.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare, informează DIICOT.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Marile dosare ale anului 2025 în oglinda spartă a Justiției

Cine este controversatul om de afaceri chinez pentru care judecătorul Raluca Moroșanu, „eroina” Recorder, a blocat în premieră percheziția DNA, în dosarul Coldea 2, așa cum dezvăluie Gândul. Jurnalistul Cătălin Tolontan scrie de 7 ani de dosarul „Shanghai”. Wang Yan, „un pericol pentru siguranța națională”