Percheziții la Inspectoratul Școlar Gorj. Un angajat este cercetat pentru corupere sexuală de minori

Publicat: 03 02. 2026, 18:17

Polițiștii și procurorii au făcut, luni noapte, percheziții la sediul Inspectoratului Școlar Gorj. Ancheta îl vizează pe un angajat al instituției, în vârstă de 61 de ani, care este cercetat pentru corupere sexuală de minori. 

Potrivit autorităților, bărbatul ar fi abordat pe rețelele sociale un minor de 14 ani și i-ar fi trimis mesaje și fotografii cu conținut indecent. Există indicii că acesta ar fi purtat discuțiile chiar din biroul său, aflat în sediul Inspectoratului Școlar.

În urma perchezițiilor, anchetatorii au ridicat calculatorul și alte echipamente din biroul angajatului. Bărbatul este cercetat în stare de libertate. Inspectoratul Școlar Gorj a deschis o anchetă administrativă și a anunțat că dezaprobă ferm astfel de fapte. Reprezentanții instituției au precizat că angajatul și-a depus cerere de concediu pentru 30 de zile.

În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru corupere sexuală de minori. Cercetările continuă.

„La data de 02 februarie 2026 polițiști din cadrul poliției municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, de un bărbat de 35 de ani, din București, despre faptul că la o cafenea din oraș se află o persoană bănuită de săvârșirea de infracțiuni sexuale asupra minorilor. Polițiștii au identificat la fața locului un bărbat de 61 de ani, din Târgu-Jiu, iar din conținutul sesizării a reieșit faptul că acesta ar fi abordat și ar fi transmis pe rețelele de socializare fotografii cu conținut explicit sexual către un minor de 14 ani, din județul Vrancea. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiuni de corupere sexuală a minorului”, potrivit unui anunț al IPJ Gorj.