Petrișor Peiu (AUR): „Președintele Nicușor Dan a dat de înțeles că va mai fi o rundă de consultări”

Publicat: 18 05. 2026, 14:35
Petrișor Peiu: „Nicușor Dan a dat de înțeles că va mai fi o rundă de consultări”

După consultările de la Cotroceni, Petrișor Peiu a dezvăluit că, din discuțiile purtate, președintele Nicușor Dan le-a dat de înțeles partidelor politice faptul că urmează o nouă rundă de discuții. Desemnarea unui premier va fi făcută în zilele următoare.

Decizia finală urmează a fi anunțată de șeful statului după încă o rundă de consultări cu partidele parlamentare, a transmis Peiu.

Peiu: „Nu ne-a spus intențiile domniei sale”

Liderul senatorilor AUR a făcut o scurtă declarație după discuția pe care delegația AUR a avut-o, la Palatul Cotroceni, cu președintele Nicușor Dan.

„A dat de înțeles că va mai fi o rundă de consultări. Cred că toate partidele (n.r. – cine va fi invitat la discuții). Nu ne-a spus intențiile domniei sale”, a spus Petrișor Peiu.

Peiu a făcut parte din delegația AUR care a mers la Palatul Cotroceni. Reprezentanții AUR i-au cerut președintelui României mandat pentru formarea noului guvern. „Ne asumăm intrarea la guvernare și scoaterea României din criză”, a declarat liderul AUR, George Simion.

Președintele Nicușor Dan are, luni, consultări cu toate partidele parlamentare pentru formarea unui nou Guvern. Consultările vor avea loc la Cotroceni pe parcursul întregii zile. Demersul vine după ce în data de 5 mai Executivul condus de Ilie Bolojan a fost demis prin moțiune de cenzură.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Ziua consultărilor la Cotroceni. USR, la discuții cu Nicușor Dan. Urmează declarațiile liderilor PNL. AUR anunță că își asumă guvernarea

Informații din culisele negocierilor de la Cotroceni. Consilierii prezidențiali s-au băgat peste Nicușor Dan. Au insistat pe ideea unui guvern tehnocrat. Ce au răspuns PSD și AUR

Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu Nicușor Dan: ”Dacă PSD găsește o majoritate, noi vom intra în opoziție”

În ziua consultărilor de la Cotroceni, INSCOP aruncă un sondaj pe piață care dă peste cap toate calculele politice. În premieră, PNL trece înaintea PSD