Poliția Română a adus șapte fugari în țară, printre care și o femeie „most wanted” condamnată la 15 ani de închisoare

Publicat: 31 12. 2025, 12:13
Foto: Caracter ilustrativ

Poliția Română a adus șapte fugari în țară, printre care și o femeie „most wanted” condamnată la 15 ani de închisoare pentru trafic de persoane și constituire de grup infracțional organizat.

Șapte persoane condamnate sau cu mandate de arestare preventivă au fost aduse sub escortă în România.

Pe 30 decembrie, a fost adusă din Marea Britanie, în baza unui mandat emis de Tribunalul Gorj, o femeie de 47 de ani, din Gorj, urmărită internaţional din categoria „most wanted”. Ea are de executat o condamnare de 15 ani şi 8 luni pentru trafic de minori, trafic de persoane, proxenetism şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Un bărbat de 44 de ani, din Iaşi, a fost adus în țată pe data de 29 decembrie. Acesta este urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de migranţi, trafic de persoane, contrabandă, instigare la furt calificat şi favorizarea făptuitorului. El a fost adus din Franţa, având emis pe numele său, de către Tribunalul Iaşi, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani.

Tot pe data de 29 decembrie, un bărbat de 31 de ani, din Ialomiţa, urmărit international pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul rutier şi regimul fiscal, a fost adus în România. Acesta are emis pe numele său, de către Tribunalul Iași, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani.

În aceiași dată, poliţiştii au adus în ţară un bărbat, de 26 de ani, din Argeş, urmărit internaţional pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere. Acesta a fost adus din Spania, având emis pe numele său, de către Judecătoria Constanţa, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de un an.

La data de 30 decembrie, poliţiştii au adus în ţară un bărbat, de 29 de ani, din Olt, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism. Acesta a fost adus din Italia, având emis pe numele său, de către Tribunalul Dolj, un mandat de arestare preventivă.

În aceiași zi, a fost adusă în ţară o femeie, de 32 de ani, din Gorj, urmărită internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori, trafic de persoane şi constituire a unui grup infracţional organizat. Aceasta are emis pe numele său, de către Tribunalul Gorj, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 15 ani şi 8 luni.

Un bărbat, de 23 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri a fost adus în țară. Acesta avea emis pe numele său, de către Tribunalul Iaşi, un mandat de arestare preventivă.

RECOMANDAREA AUTORULUI:

Criminalul fugar Emil Gânj își abuza sexual victima și filma scenele cu telefonul mobil. Imaginile au fost descoperite la percheziția informatică

Tragedie pe Valea Arpașu Mare. Doi bărbați au murit după ce un camion cu lemne s-a prăbușit în râpă de 170 de metri