Poliția Română l-a adus în țară pe interlopul din Suceava care a lovit cu sabia un poliţist. Era urmărit internațional din categoria „Most Wanted”
Poliția Română l-a adus în țară pe interlopul din Suceava care a lovit cu sabia în cap un poliţist. Bărbatul în vârstă de 37 de ani era urmărit internațional din categoria „Most Wanted” și a fost depistat în Norvegia. Este condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare.
Alexandru Huţuleac, interlopul din Suceava în vârstă de 37 de ani care a lovit cu sabia în cap un poliţist, a fost adus în România. Bărbatul era urmărit internațional din categoria „Most Wanted”. A fost depistat în Norvegia.
Interlopul din Suceava, care a lovit cu sabia un polițist, a fost adus în țară
La sosirea în România, bărbatul a susținut că este nevinovat, arată Mediafax.
Bărbatul este condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare.
„În această seară, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat de 37 de ani, urmărit din categoria Most Wanted. Acesta era urmărit internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, ultraj şi trafic de persoane. El a fost adus de o escortă a Poliţiei Române din Norvegia şi urmează să fie depus într-un penitenciar unde urmează să execute un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani şi 8 luni”, spune Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Poliţiei Române.
Alexandru Huțuleac a fost adus în România
Comunicatul autorităților
„La data de 22 august 2025, Poliția Română aduce în țară un bărbat, de 37 de ani, din Suceava, urmărit din categoria MOST WANTED.
Acesta era urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj, tentativă la omor calificat și trafic de persoane, fiind condamnat la 12 ani și 8 luni de închisoare.
Bărbatul urmează a fi adus din Norvegia și încarcerat, în vederea executării mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.
Reamintim că, la data de 17 iunie 2025, în urma activităților operative comune realizate de către Poliția Română, prin Direcția de Investigații Criminale – Serviciul Urmăriri – I.G.P.R. și Serviciul de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri – I.P.J. Suceava, și autoritățile norvegiene, prin accesarea canalelor de cooperare și în baza suportului informativ oferit, a fost depistat și arestat, pe teritoriul Norvegiei, un bărbat, de 37 de ani.
Acesta era urmărit național și internațional, având emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 12 ani și 8 luni pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat, ultraj și trafic de persoane.
La data de 5 decembrie 2017, în timpul efectuării unei percheziții la domiciliul său, pentru a se sustrage de la răspundere penală, bărbatul de 37 de ani a lovit cu o sabie în zona cranio-cerebrală și a brațului stâng, un polițist din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – I.P.J. Suceava, care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu, punându-i viața în pericol și determinându-i o infirmitate și pierderea capacității de muncă, precum și încadrarea în gradul II de invaliditate.
De asemenea, în 2017, acesta a constrâns o persoană, pentru a vinde pliculețe cu substanțe interzise, aceasta fiind sechestrată și aflată sub supravegherea unei alte persoane, într-un apartament din municipiul Iași.
Ulterior, având în vedere modificările legislative și faptul că persoana condamnată s-a sustras executării pedepsei, polițiștii au întocmit un nou dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de evadare, urmând a fi soluționat procedural prin unitatea de parchet competentă”, se arată în comunicatul autorităților române.
Bărbatul a fost adus în România
„Pentru exploatarea informațiilor obținute în activitatea de căutare, urmărire și arestare a bărbatului, polițiștii Serviciului Urmăriri din cadrul Direcției de Investigații Criminale au declanșat o operațiune ENFAST în care au beneficiat de sprijinul unităților de urmăriri din Germania, Franța și Spania, iar pentru arestarea acestuia au cooperat direct cu structura de urmăriri din cadrul Poliției Districtului Oslo-Regatul Norvegiei”, transmit autoritățile române.