Prețuri scăpate de sub control după trecerea la euro, în Bulgaria. Cât a plătit o turistă pentru o bucată de pâine, într-un restaurant din Burgas

Publicat: 28 07. 2026, 08:05
Actualizat: 28 07. 2026, 08:06

Prețuri scăpate de sub control după trecerea la euro, în Bulgaria. Cât a plătit o turistă româncă pentru o bucată de pâine, într-un restaurant din Burgas.

Mulți români au ales să își petreacă vacanța și concediile din această vară în Bulgaria, atrași de mitul „Bulgariei ieftine”. Unii dintre ei au fost surprinși să vadă că s-au înșelat.  Anul acesta, a fost prima vară cu plăți în euro în Bulgaria, schimbare resimțită de turiștii care au vizitat țara.

 Loading ...

O turistă româncă aflată în vacanță în Bulgaria a postat într-un grup de pe Facebook ce și-a cumpărat la un restaurant din Burgas și cât a plătit pentru fiecare preparat. Ce a uimit-o atât pe ea, cât și pe internauții care au văzut postarea, a fost prețul pe care l-a plătit turista pentru o bucată de pâine.

„Mi-am cumpărat așa:

Ciorbă de pește – 5 euro .Creveți (cu usturoi – probabil așa le place lor) – 11 euro. Capucino – 3 euro. Mi-a pus și ceva pâine…

Total: 27 de euro. Cât să coste o bucată de pâine???”, a scris turista în mediul online.

Ciorba a costat 5 euro, creveții 11 euro și cappuccino 3 euro, în total 19 euro. Cum nota de plată a fost 27 de euro, rezultă că pâinea a costat 8 euro.

Sursă foto: Captură foto Facebook Forum Bulgaria (Ana Popescu)

Bulgaria rămâne una dintre destinațiile preferate de vacanță ale românilor în sezonul estival, datorită apropierii, plajelor și prețurilor considerate, în general, accesibile. Deși, în multe cazuri, vacanțele rămân avantajoase din punct de vedere al costurilor, există și situații în care nota de plată îi poate lua prin surprindere pe clienți.

Sursă foto: Captură foto Facebook Forum Bulgaria (Ana Popescu)