Primele imagini înainte de Parada de 1 Decembrie din București. Aproape 3.000 de militari vor defila pe sub Arcul de Triumf

Publicat: 01 12. 2025, 09:59

Astăzi, românii se strâng rând pe rând pentru a lua parte la Parada de 1 Decembrie din București. Deși temperaturile sunt scăzute în termometre, cetățenii nu sunt intimidați de vremea rece și încep să își ocupe locurile în jurul gardului amplasat de jandarmi, pentru a lua parte la această ceremonie, așa cum puteți observa în imaginile surprinse de GÂNDUL. Aproape 3.000 de militari vor defila pe sub Arcul de Triumf, în scurt timp.

Parada de 1 Decembrie din București începe de la ora 11:00 și are loc în Piața Arcul de Triumf. Aici, vor defila aproape 3.000 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La paradă vor lua parte și 220 de mijloace tehnice, precum și 45 de aeronave.

De la ora 09:00 a început ceremonia din Parcul Carol I, la Mormântul Ostaşului Necunoscut. S-au depus jerbe și coroane de flori.

Cetățenii au început să se strângă la Arcul de Triumf pentru a lua parte la ceremonie

Parada de 1 Decembrie: participanții pot vizita o expoziție tehnică militară

Pe lângă militarii români se vor afla și 240 de militari străini din Republica Moldova, Franța, Polonia, Macedonia de Nord, precum și din Spania, Portugalia, SUA. La paradă iau parte și militari care sunt parte a țărilor aliate contributoare la structurile NATO de pe teritoriul României.

De altfel, cei prezenți la paradă au oportunitatea de a vizita o expoziţie de tehnică militară în zona Arcului de Triumf. Această expoziție, disponibilă după paradă, poate fi văzută până la ora 14:30.

Tot astăzi, de 1 Decembrie, începând cu ora 19:00, evenimentele din Capitală se vor încheia cu retragerea cu torţe a militarilor Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Traseul este următorul: Palatul Cercului Militar Naţional – Calea Victoriei, Bd. Regina Elisabeta, bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Bd. Eroilor Sanitari, str. prof.dr. Gheorghe Marinescu, Şos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, bd. Gl. Paul Teodorescu, Bd. Timişoara, sediul Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”.

Autorul recomandă:

1 DECEMBRIE, calendarul zilei: Ziua Națională a României. Brașovul donează Castelul Bran Reginei Maria. Este inaugurat Arcul de Triumf din București

Sute de oameni îl așteaptă pe Calin Georgescu la Monumentul Unirii din Alba Iulia, de 1 Decembrie

Emmanuel Macron anunță o posibilă vizită a lui Nicușor Dan la Paris în mesajul de 1 Decembrie adresat României